Rămâi conectat

Ştirea zilei

La Spitalul Judeţean Alba, concluziile se lasă aşteptate în cazul morţii copilului de doar 12 ani

Alexandra Mates

Publicat

în

Concluziile în cazul copilului mort săptămâna trecută la Spitalul Judeţean Alba se lasă aşteptate. Comisia de analiză a deceselor din cadrul unităţii medicale s-a întrunit ieri, însă singura decizie luată a fost aceea ce a audia toţi medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe şi de la Pediatrie, care au fost de gardă în ziua internării lui Raul Onea.

Moartea copilului în vârstă de doar 12 ani ridică numeroase semne de întrebare cu privire la modul în care a fost tratat pe durata internării. Cu toate că acesta prezenta dureri în piept şi era cunoscut cu probleme ale sistemului cardio-vascular, niciun medic cardiolog nu l-a consultat de dimineaţa, de când a ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe şi până seara, când şi-a dat ultima suflare.

Conducerea spitalului  a dispus întrunirea Comisiei de analiză a deceselor, iar şedinţa a avut loc ieri, la ora 13:00. Am solicitat transmiterea concluziilor întâlnirii, iar răspunsul a fost următorul:

Comisia de analiză deceselor, întrunită la data de 17 aprilie, a decis să continue investigaţiile, prin audierea medicilor care au fost de gardă în ziua în care copilul a ajuns la spital. Medicii care urmează să fie audiaţi sunt din serviciul UPU şi pediatrie. În momentul în care avem concluziile, vi le vom aduce la cunoştinţă.

Până la această oră nu am primit nicio informaţie suplimentară.Vă vom ţine la curent cu acest subiect, pe măsură ce vom avea detalii noi.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat

Bera Larisa

Publicat

în

UPDATE: FOTO | INCENDIU pe autostrada A10 Sebeș-Turda: O autobasculantă a luat foc pe sensul Turda-Sebeș. Trafic blocat Circulația este blocată temporar în urma unui incendiu produs la o autobasculantă pe A10 km 30, calea 2 (sensul Turda-Sebeș), a anunțat DRDP Cluj. Citește și: FOTO | INCENDIU violent izbucnit la un autoturism în zona Cetății: […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea