FOTO/VIDEO: Titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918”, acordat profesorului universitar doctor Stanislaw Sagan
Stanislaw Sagan, decanul Facultăţii de Drept de la Universitatea din Rzeszow, Polonia, deţine începând de astăzi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia. Acordarea titlului academic s-a făcut în cadrul unei şedinţe festive a Senatului universităţii albaiuliene.
Profesor universitar doctor Stanislaw Sagan este o figură marcantă a dreptului european, reuşind prin numeroasele sale studii şi cercetări să ajungă un nume cunoscut atât în mediul academic, cât şi în cadrul organismelor naţionale şi internaţionale de profil.
„Acordarea acestui titlu academic se bazează pe reputaţia distinsului nostru coleg, rezultată din prestigioasa activitate ştiinţifică şi de cercetare atât la catedră cât şi în diverse organisme naţionale şi internaţionale. Manifestarea noastră se alătură în mod fericit şi benefic stăruineţelor celor care conduc univestitatea, de a face cunoscută activitatea universităţii noastre atât în ţară cât şi în străinătate”, a spus în discursul său decanul Facultăţii de Drept din Alba Iulia, Ioan Gânfălean.
Înmanarea titlului de Doctor Honoris Causa a fost făcută de rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” în prezenţa Senatului universităţii şi a unor distinşi membri ai mediului academic din România şi din Polonia.
Stanislaw Sagan a ţinut un discurs după decernarea titlului de Doctor Honoris Causa, iar din respect pentru cei prezenţi în sală a vorbit în limba română, despre drepturile cetăţenilor europeni.
În cei 38 de ani de activitate, profesor universitar doctor Stanislaw Sagan a deţinut mai multe funcţii în universităţi din Polonia, Suedia şi Slovacia. Între 2006 şi 2011, acesta a ocupat funcţiile de preşedinte şi mai apoi vicepreşedinte al Asociaţiei Universităţilor din Regiunea Carpatică, din care fac parte România, Polonia, Slovacia, Ungaria, Ucraina şi Serbia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități
Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități 3 Decembrie marchează, pe întreg mapamondul, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități. Este ziua în care fiecare dintre noi poate deveni mai conștient […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 10 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor