Rămâi conectat

Ştirea zilei

Alexandru Pereş, senator PDL de Alba: A FI SĂNĂTOS ÎN ROMÂNIA: UN VIS ÎNDEPĂRTAT

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La sfârşitul lunii ianuarie, atrăgea atenţia publică o intervenţie curajoasă (fără ghilimele, pe moment) a premierului Victor Ponta, exasperat de dezvăluirile că bolnavii de cancer mor cu zile prin spitale. Aceasta întrucât procurarea citostaticelor a devenit brusc o problemă insurmontabilă sub oblăduirea ministrului USL-ist al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, contabilul răspunzător de viaţa şi, oarecum, liniştea românilor. „E justificat să mi se ceară demisia pentru criza citostaticelor, dar până miercuri rezolv problema”, a dat asigurări prim-ministrul în data de 25 ianuarie 2013.
Ca urmare, Guvernul USL a aprobat, în prima şedinţă, 800.000 de euro pentru medicamentul respectiv şi… s-a spălat pe mâini de criza citostaticelor. Ceea ce a ignorat tânărul „dottore”, şef al Executivului,  era că între medicamentele citostatice şi pacientul român se interpun 7 instituţii care alcătuiesc un lanţ birocratic greu penetrabil, dificil şi nefuncţional. Tot pe sticlă, ministrul Nicolăescu a proclamat cu surle şi trâmbiţe, în stilul personal, că va reforma total incredibilul parcurs birocratic al medicamentului, iar bolnavii nu vor mai veni la spital cu acesta în buzunar. Spus apăsat şi…  uitat de tot! Au trecut deja TREI LUNI şi nu se întrezăreşte nimic! Ba da, a apărut între timp coplata în sănătate: sărac sau bogat, orice pacient va plăti la externare o sumă de bani!
Nici la începutul lunii aprilie nu se cunoşteau stocurile de citostatice pentru a se ţine sub control medicaţia în oncologie. Şi uite aşa, speranţele bolnavilor de cancer s-au năruit, cum se năruie întreaga economie românească de când puterea a fost preluată electoral de USL. Evident, Victor Ponta nu şi-a onorat – a câta oară? – promisiunea de a-şi da demisia. Deşi i-a fost cerută insistent  de societatea civilă, de unele partide politice iar, mai nou, de tot mai mulţi cetăţeni.
O altă tristă realitate: în USL nu există demisii de onoare pentru că aceasta din urmă, onoarea, nu există.  Aşa cum nu există promisiuni onorate, ci doar minciuni şi justificări sterile!

Alexandru PEREŞ,
senator PDL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Magia Crăciunului prin muzică: „O, ce veste minunată” și „Colo sus în vremea aceea”- Colinde reinterpretate de o tânără artistă din Alba

Bera Larisa

Publicat

în

VIDEO | Magia Crăciunului prin muzică: „O, ce veste minunată” și „Colo sus în vremea aceea”- Colinde reinterpretate de o tânără artistă din Alba Daria, Georgiana Birăesc, o tânără artistă originară din Cugir, județul Alba, a adus magia Crăciunului mai aproape de sufletele oamenilor prin lansarea a două cover-uri muzicale ale colindelor „O, ce veste […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea