Rămâi conectat

Curier Județean

FOTO Cugir: În duminica Sfintei Cruci – procesiune religioasă pe „Ţara Vântului”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cugireanul Mircea Ţâr poate să se simtă în mare parte mulţumit.  Visul său de mai bine de 12 ani, acela de a ridica o cruce monument într-un loc unde mai nimeni nu s-ar fi aşteptat, pare să fie într-o oarecare măsură împlinit.

În duminica Sfintei Cruci, din faţa Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” o procesiune rerligioasă la care au luat parte peste 150 de credincioşi în frunte cu părinţii parohi Mircea Giurgea şi Ioan Cândea a pornit cu o cruce din lemn, purtată în spate chiar de artizanul acestui demers, Mircea Ţâr şi de un alt enoriaş, spre Ţara Vântului, locul ales pentru amplasarea acestui simbol al credinţei.

Astfel, în jurul orei 16.00, ei au străbătut străzile Alexandru Sahia şi Rozelor după care au început să urce dealul spre locul de ridicare a crucii făcând pe parcurs 12 opriri pentru citirea celor 12 Evanghelii, opriri menite să simbolizeze după cum preciza părintele Giurgea, Patimile Mântuitorului în drumul Său de la Pretoriu până la Golgota.

  Într-un loc ales în punctul cel mai înalt de pe dealul amintit a fost ridicată provizoriu crucea din lemn după care s-a oficiat o slujbă de sfinţire a locului viitoarei cruci. O cruce ce se doreşte a fi confecţionată din marmură albă, înaltă de 12 metri, un simbol religios ortodox şi în acelaşi timp turistic pentru oraşul Cugir. Autorul iniţiativei ar vrea ca în jurul ei să fie amenajat un spaţiu special cu bănci şi pavat cu piatră, iar pe timp de noapte să fie iluminată de două proiectoare. În vârful crucii va fi instalat un sistem de iluminat de avertizare pentru traficul aerian. Potrivit d-lui Mircea Ţâr, întreaga invesiţie s-ar ridica la cca 40.000 de euro. (C. P.)

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 29.07-04.08.2024 și suplimentar pentru intervalul 22.07.2024 – 28.07.2024

Ziarul Unirea

Publicat

în

DEER – Sucursala Alba anunță întreruperile de energie electrică programate pentru intervalul 29.07-04.08.2024 și suplimentar pentru intervalul 22.07.2024 – 28.07.2024 Distribuție Energie Electrică România – Sucursala Alba anunță întreruperea în alimentarea cu energie electrică. Întreruperile programate pentru intervalul 29.07-04.08.2024 Nr. crt. ADRESA INTERVAL 1. BLAJ, TIUR, Strada PRINCIPALA PARTIAL 02/08/2024 09:00 – 02/08/2024 16:00 2. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea