Alba Iulia: Spectacol artistic susţinut de talentele Palatului Copiilor la Alba Mall
În această seară, pe scena din holul central de la Alba Mall a avut loc un spectacol literar-muzical-coregrafic care a reunit cei mai talentaţi elevi ai cercurilor Palatului Copiilor din Alba Iulia, condus de prof. dr. Dumitru Mălin, unii dintre micii artişti debutând abia acum pe scenă, la numai 7 – 8 anişori.
Programul a cuprins muzică folk, cu elevii pregătiţi de prof. Daniel Avram, muzică uşoară, readucând în actualitate melodii deosebite, care au trezit nostalgii în rândul publicului cunoscător („E ziua ta, mămico”, „O lume minunată”, „Popa Nan”, „Andrii Popa”, „Reaprindeţi candela”, Cântec pentru Charlie Chaplin”, „M-am îndrăgostit numai de ea” etc.). De remarcat faptul că Paul Cutinici a interpretat şi o melodie scrisă de Daniel Avram („Jertfa lupului alb”), iar Karla Dăian a cântat propria ei creaţie, pe versuri de Mihai Eminescu. Spectatorii au mai putut vedea recitări de poezii, sceneta umoristică „La telefon”, cu Miruna Coman, parodia „Romeo şi Julieta”, o fetiţă din ciclul primar care se arată de pe acum un real talent actoricesc, recital de pian cu Antonio Godici, dans modern şi popular, majorete, recital de şansonete susţinut de Victor Geogean şi Daniel Avram, cantautor care a încântat audienţa şi cu un recital folk, alături de fiul său, Dan. Au urcat pe scenă Miruna Coman, Ana Maria Țiplea, Mara Cîrlea, Mihail Hașegan, Ioana Oprean, Dan Bădoiu, Codruța Costea, Raluca Herman, surorile Larisa şi Carmen Leș, Paul Cutinici, dar şi deja consacraţii Karla Dăian, Damaris Leș, Șerban Goşa şi Laura Todică, eleva Delia Stoia anunţând în ultimul moment că nu mai poate participa din motive obiective. De asemenea, au putut fi vizionate expoziţiile de desene, pictură, icoane pe sticlă şi alte obiecte realizate de elevi, sub îndrumarea profesorilor de la Palatul Copiilor. Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Felicitări!
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!”
Crăciunul, furat de criză? Alin Tomuș, sociolog: „Nimic din ceea ce contează cu adevărat pentru dvs. nu poate fi luat de lumea exterioară!” În prag de Sărbători, sociologul albaiulian Alin Tomuș a fost prezent la Unirea FM la o emisiune, realzată de Simona Lodroman, care și-a propus să răspundă la întrebările: Crăciunul a fost furat […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 21 de ore
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun