Candidaţii la concursul de titularizare îşi validează fişele de înscriere
Ieri, 4 iulie, la cele două centre din Alba Iulia de înregistrare a dosarelor pentru participarea la concursul de titularizare din 13 iulie a început validarea fişelor de înscriere. Aceasta se realizează conform unui grafic, pe discipline de învăţământ. De exemplu, până la ora 13.00, la Centrul nr. 1 de la Colegiul Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” se prezentaseră la validare circa 140 de candidaţi din peste 180 înscrişi. Ultima zi de validare este mâine, 6 iulie, singurii concurenţi care pot să-şi valideze fişele în 7 iulie fiind absolvenţii promoţiei 2011, care trebuie să prezinte tot atunci şi adeverinţele de absolvire a studiilor superioare. Atât la Centrul nr. 1, cât şi la Centrul nr. 2, din incinta şcolii generale a Colegiului Tehnic „Apulum”, programul de lucru este între orele 9.00 – 15.00. Probele orale sau practice vor avea loc în 11 iulie, de la ora 10.00, la 16 specializări, urmând să se desfăşoare la unităţi liceale şi la Palatul Copiilor din Alba Iulia, pe discipline de învăţământ, conform graficului postat pe site-ul oficial personal.albanet.ro. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități Udatul fetelor de Paşti. În a doua zi de Paște, fetele sunt stropite cu parfum, obiceiul fiind preluat de la germani şi maghiari, dar este păstrat atât la ţară, cât şi la oraş. În […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 19 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 45 de minute
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului