Prefectul Gheorghe Feneşer: „Vreau ca drapelul românesc să fie arborat pe toate instituţiile publice”
Printr-o notificare transmisă tuturor autorităţilor şi instituţiilor publice, Instituţia Prefectului – Judeţul Alba le-a reamintit acestora care sunt obligaţiile ce le revin privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României.
Conform prevederilor legale, drapelul României se arborează permanent de către autorităţi şi instituţii publice, în forma, dimensiunile, modelul și intensitatea culorilor stabilite prin lege, atât pe edificiile în care îşi au sediul, cât şi în interiorul lor, cu precădere în birourile persoanelor din conducerea acestora, în sălile de protocol şi în cele de festivităţi. Nu doar primăriile şi celelalte autorităţi sau instituţii ale Statului sunt obligate să arboreze permanent drapelul naţional, ci şi partidele politice, patronatele, şi sindicatele. De asemenea, drapelul României trebuie arborat şi la sediile instituţiilor de învăţământ şi de cultură, în gări şi în autogări.
„Drapelul României nu prea e prezent acolo unde arborarea lui este obligatorie, prin lege. Nu-l găsim la unele primării, nu-l vedem la unele dintre instituţiile publice, de parcă ne-ar fi ruşine cu el, ceea ce nu mi se pare deloc firesc. Când caut o instituţie publică, primul lucru pe care ar trebui să îl văd e steagul naţional arborat pe sediul acesteia, ceea ce nu se prea întâmplă. Am considerat că toţi conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice trebuie să primească notificarea din partea Instituţiei Prefectului, cu privire la obligaţiile pe care le au faţă de drapelul şi celelalte însemne naţionale, chiar dacă unii dintre ei respectă legea. Pentru cei care o încalcă, uitând de drapelul românesc, am considerat că e bine să le reamintim că legislaţia în vigoare prevede şi contravenţii cu care sunt sancţionaţi cei care fie nu arborează steagul României, fie nu au grijă ca starea lui să fie corespunzătoare. Eu vreau ca drapelul românesc să fie arborat pe toate instituţiile publice din judeţul Alba”, a declarat prefectul Gheorghe Feneşer.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii