Jandarmii din Alba supuşi evaluării
În cursul zilei de ieri s-a finalizat evaluarea angajaţilor de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Alba (IJJ), acţiune organizată în vederea reducerii numărului personalului. Au fost supuşi acestei testări cei încadraţi în structurile operative şi non operative care vor fi afectate de tăierile de posturi. Evaluarea a constat într-un interviu filmat, susţinut în faţa unei comisii formate la nivelul inspectoratului. „Interviul a fost structurat pe probleme profesionale, insistându-se pe natura practică a activităţii de jandarm, respectiv modalitatea de aplicare în practică a cunoştinţelor teoretice”, a menţionat purtătorul de cuvânt al IJJ Alba, căpitan Cosmin Jurcoveţ. Nu au fost înregistrate probleme, jandarmii conformându-se şi participând la evaluare. Fiecare dintre cei evaluaţi a primit un punctaj care în fapt va decide cine îşi va păstra uniforma şi cine va fi nevoit să o lase în urmă şi să înceapă o nouă etapă a vieţii. Deocamdată nu s-a primit nimic oficial, astfel că nu se ştie cu certitudine numărul celor care îşi vor pierde locul de muncă. În prezent, la nivelul IJJ Alba conform organigramei nu există funcţii vacante. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Vasile Hârjoc, atletul cugirean de 71 de ani care face turul Europei pe bicicletă a ajuns la Alba Iulia. A plecat în 1 iulie din București!
Vasile Hârjoc, atletul cugirean de 71 de ani care face turul Europei pe bicicletă a ajuns la Alba Iulia. A plecat în 1 iulie din București! Vasile Hârjoc, campion național la +65 ani la maraton și deținător al mai multor recorduri naționale ale categoriei sale de vârstă, face turul Europei pe bicicletă. Citește și: Atletul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
-
Actualitateacum o zi
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
30 iunie: Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț. Soborul celor 12 Apostoli