Ambasadorul Canadei, la Alba Iulia: ”Încurajăm autoritățile să ia decizii privitor la investiția de la Roșia Montană”
Excelența Sa Philippe Beaulne, ambasador al Canadei în România, prezent astăzi în municipiul Alba Iulia a participat la o întâlnire de lucru cu primarul Mircea Hava, discuțiile vizând în principal situația actuală a investiției de la Roșia Montană. Au mai fost abordate teme ca regionalizarea sau fondurile europene și dificultățile pe care le întâmpină autoritățile locale în aceasta privință.
Philippe Beaulne a dorit să știe punctul de vedere al primarului legat de referendumul pentru minerit și de posibilitatea ca lucrările de exploatare să fie demarate într-un viitor apropiat.
“Încurajăm autoritățile să ia decizii privitor la această investiție în timp util. Mineritul poate fi o soluție pentru România din perspectiva faptului că în Canada resursa umană implicată depășește 300.000 de angajați și venituri de 36 miliarde de dolari pe an. Mineritul poate fi făcut de o manieră corectă, respectând legile. Am fost dezamăgiți de felul în care s-a procedat cu Cuprumin, când în ultimele două zile (n.a. din timpul procedurilor) s-a deraiat inexplicabil. Sperăm ca următoarea dată să fie de bun augur”, a declarat ambasadorul Canadei
”Referendumul privind mineritul a fost un act de ipocrizie, să se ascundă indisponibilitatea asumării unei responsabilități politice. Trebuia organizat separat de alegeri. În felul în care s-a procedat s-a creat o confuzie generală pentru cei de acolo, interesați de soarta zonei. A fost un amestec care a lucrat împotriva firescului și a temei supuse referendumului. Totul se rezumă la o decizie politică și voința administrativă a țării de a redeschide mineritul, nu numai la Roșia Montană. Sper ca politicienii de acum să aibă o poziție mai clară în această privință”, a spus Mircea Hava.
În ceea ce privește regionalizarea, primarul municipiului Alba Iulia i-a împărtășit oficialului canadian că și-ar dori ca proiectul să fie abordat pe baze științifice și fără implicarea politicului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară
Comunicat de presă Bogdan Dogar, USR Alba: Finalul de an găsește administrația locală într-o veritabilă haiducie bugetară Luăm împrumut și nu ne rugăm de nimeni pare să fie motto-ul administrației Pleșa. Astăzi, în cadrul unei ședințe extraordinare, organizată online, fără ca publicul și cetățenii să fie martori ai ineficienței administrative, fără o dezbatere serioasă, datoria […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 12 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor