VIDEO: 19 persoane surprinse la furat fier vechi în incinta fostei Refractara
Marţi, 5 martie, în urma unui apel la 112, un echipaj de jandarmerie din Alba Iulia s-a deplasat de urgenţă la fosta fabrică Refractara unde a surprins în incintă nu mai puţin de 19 persoane, printre care şi doi minori.
Conform propriilor spuse, aceştia intraseră în perimetrul fostei fabrici cu intenţia de a sustrage fier şi a-l valorifica ulterior la centre de colectare. Cele 19 persoane domiciliază în Alba Iulia, pe străzile Muzicanţilor şi Ciocârliei şi au vârste cuprinse între 15 şi 62 de ani.
Pentru “pătrunderea prin încălcarea normelor legale de acces în sediile societăţilor comerciale” au fost sancţionate contravenţional şi, din nou, li s-a recomandat să desfăşoare activităţi lucrative legale.
”În repetate rânduri am atras atenţia asupra faptului că intrarea în perimetrul societăţilor comerciale fără respectarea regulilor de acces constituie abatere de la legislaţia în vigoare şi, prin urmare, va fi sancţionată de forţele de ordine. Cu toate acestea, mai există cetăţeni în municipiul Alba Iulia care nesocotesc această atenţionare şi pătrund în sediile unor fabrici dezafectate cu intenţia de a colecta material feros si lemnos şi a-l folosi ulterior în interes personal. Oportunitatea de a câştiga bani relativ uşor îi determină pe aceştia să ignore riscurile la care se supun pe timpul cât “vizitează” clădirile care nu mai prezintă niciun element de siguranţă, clădiri care au găuri imense în podele şi unde plăci mari de beton sunt susţinute doar de câte un cablu ruginit. Mai grav este că în această activitate sunt antrenaţi şi minori care, ce puţin din punct de vedere teoretic, nu sunt în măsură să aprecieze corect riscurile la care se supun.
Pentru prevenirea apariţiei unor accidente sau evenimente negative Jandarmeria Alba are în atenţie locurile cunoscute ca fiind puncte de atracţie pentru astfel de persoane şi acţionează prompt pentru descurajarea acestora.Facem apel la cetăţeni să evite să pătrundă ilegal în instituţii sau societăţi comerciale, chiar dacă par sau sunt dezafectate, reamintim că sancţiunea în astfel de situaţii este cel puţin amenda contravenţională cuprinsă între 500 şi 1500 de lei şi atragem atenţia că Jandarmeria Alba va acţiona ferm pentru descurajarea unor astfel de comportamente”, spune Cosmin Jurcoveț, purtător de cuvânt al IJJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Pastorala de Crăciun 2024 a cardinalului Lucian: ”Nașterea Domnului nostru Isus Cristos este Cerul care îmbrățișează pământul și dăruirea iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu omenirii zbuciumate”
Pastorala de Crăciun 2024 a cardinalului Lucian: ”Nașterea Domnului nostru Isus Cristos este Cerul care îmbrățișează pământul și dăruirea iubirii desăvârșite a lui Dumnezeu omenirii zbuciumate” Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor creștinilor iubitori de Dumnezeu. Citește și: MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana