Rămâi conectat

Curier Județean

Efectivele ISU Alba intră la apă!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Procesul de restructurare şi reorganizare a structurii de personal a ajuns şi la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba, care va fi nevoit să disponibilizeze şapte angajaţi, ne-a declarat col. Dorel Sofica, inspectorul-şef al ISU Alba. Mai întâi, însă, ISU Alba va organiza în cel mult o lună un concurs pentru ocuparea funcţiilor de conducere vacante, iar apoi personalul va fi supus unui interviu în faţa unei comisii, conform unui ordin de ministru. Concursul va asigura totala transparenţă a modului în care vor fi selectaţi cei 7 angajaţi, care nu se vor mai regăsi în efectivele ISU Alba şi vor fi puşi la dispoziţia ministerului cel mult 3 luni. „De aceea, nu vă pot spune cu certitudine din ce subunităţi vor proveni aceştia. Ar fi mai bine să nu provină toţi de la aceeaşi subunitate. Vreau să-i asigur pe cetăţenii judeţului că pompierii şi specialiştii în protecţie civilă şi ceilalţi salariaţi ai ISU îşi vor face la fel datoria ca şi până acum”, a declarat col. Dorel Sofica, şeful ISU Alba. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

În Alba Iulia, taxa de turism, SUSPENDATĂ , iar cota de impozitare la persoane juridice pentru clădirile nerezidențiale, SCADE la 1,22% – propuneri ale primarului liberal, Gabriel Pleșa, VOTATE în CL

Cezar Lancrajan

Publicat

în

În Alba Iulia, taxa de turism, SUSPENDATĂ , iar cota de impozitare la persoane juridice pentru clădirile nerezidențiale, SCADE la 1,22% – propuneri ale primarului liberal, Gabriel Pleșa, VOTATE în CL Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia a fost convocat luni, 23 decembrie 2024, în ședință ordinară începând cu ora 13:00. Pe ordinea de zi […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea