Grupurile de Acţiune Locală au identificat principalele probleme în contractarea proiectelor europene
Reprezentanţi ai Grupurilor de Acţiune Locală (GAL) din Regiunea Centru au avut o întâlnire de lucru la Alba Iulia în cadrul căreia au avut discuţii pe tema problemelor întâmpinate în implementarea proiectelor pe fonduri europene, AXA IV Leader, din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR).
Una din problemele identificate de responsabilii GAL-urilor din judeţul Alba a constat în suprasolicitarea personalului din cadrul Oficiului Judeţean pentru Dezvoltare Rurală, fapt care duce la întârzieri în implementarea proiectelor. Judeţul Alba se poate mândri cu un număr mare de proiecte depuse, însă numărul angajaţilor din Oficiul Judeţean pentru Dezvoltare Rurală Alba este insuficient pentru a face faţă solicitărilor.
Un alt aspect discutat la întâlnire a constat în uniformizarea abordării pe care o au Oficiile Judeţene din Regiunea Centru pentru a ca toate GAL-urile să beneficieze de aceleaşi condiţii de contractare.
La dezbateri au fost prezenţi aproximativ 150 de participanţi, reprezentanţi ai GAL-urilor, ai autorităţilor publice locale, firmelor de consultanţă şi diferitelor categorii de beneficiari ai proiectelor. De asemenea, au luat parte la discuţii reprezentanți ai Autorității de Management din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (AM – MADR). Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a fost reprezentată la cel mai înalt nivel, de directorul general adjunct, Nicolae Popa.
Toate concluziile întâlnirii de zilele trecute au fost reunite într-un raport care va fi prezentat la Ministerul Agriculturii şi la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
PROGRAMUL de circulație al autobuzelor STP de Crăciun 2024 și Revelion 2025 în zona metropolitană Alba Iulia
PROGRAMUL de circulație al autobuzelor STP de Crăciun 2024 și Revelion 2025 în zona metropolitană Alba Iulia Societatea de Transport Public SA Alba Iulia își adaptează programul de transport cu prilejul sărbătorilor de iarnă 2024. Citește și: Programul casieriilor pentru plata taxelor și impozitelor la Primăria Alba Iulia de Crăciun și Anul Nou Astfel, programul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana