Simion Crețu: ”Memorandumul aprobat recent de Guvernul României reprezintă demararea procesului de descentralizare prin regionalizare”
Pornind de la două obiective majore, respectiv cel de continuare a reformei în administrația publică, unde accentul este pus pe creșterea autonomiei colectivităților locale, precum și de la necesitatea creării cadrului instituțional pentru reorganizarea administrativ-teritorială a țării, Guvernul României a aprobat un Memorandum privind adoptarea măsurilor necesare pentru demararea procesului de regionalizare.
Acest demers reprezintă primul pas în procesul descentralizare, a cărui misiune este de a spori legitimitatea autorităților publice în îndeplinirea obiectivelor strategice la nivel local, cu efect asupra modernizării societății românești.
”Constituirea regiunilor și descentralizarea contribuie a diminuarea dezechilibrelor regionale existente și recuperarea accelerată a întârzierilor din domeniile economico-sociale a zonelor mai puțin dezvoltate. De asemenea, acest proces va duce la corelarea politicilor sectoriale guvernamentale la nivelul regiunilor, stimulând în regiunile ce vor avea personalitate juridică atât inițiativa în dezvoltare, cât și valorificarea optimă a resurselor și regionale. Acest proces se va desfășura pe baza câtorva principii de drept, între care cel al echității și subsidiarității, dar și cel al asigurării resurselor integrale exercitării competențelor transferate. Sunt deja stabilite câteva măsuri organizatorice în acest proces, iar ADR Centru este una din instituțiile care va asigura transferul necesar de informații privind profilul viitoarelor regiuni administrativ-teritoriale, ținând cont de expertiza de care dispunem, după 14 ani de activitate în domeniul dezvoltării regionale”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Acesta precizează că o obiectivele strategice ale procesului de regionalizare-descentralizare sunt incluse în Programul de Guvernare 2013-2017, fiind definite competențele de bază ce urmează a fi exercitate de viitoarele regiuni. Între aceste se remarcă: dezvoltarea economică și gestionarea fondurilor europene la nivel regional, gestionarea și modernizarea infrastructurii de interes regional, cu privire la toate tipurile de transport, gestionarea infrastructurii de sănătate și asistență medicală de nivel regional, precum și amenajarea teritoriului la nivel de regiune.
În opinia directorului ADR Centru, nu lipsite de substanță sunt și competențele care vor fi transferate la nivel regional în privința promovării obiectivelor de turism, gestionarea programelor sociale, dezvoltarea învățământului preuniversitar tehnic și profesional, precum și elaborarea de programe pentru dezvoltarea agriculturii la nivelul fiecărei regiuni, în paralel cu protecția mediului.
Măsurile organizatorice stabilite prin Memorandumul aprobat de Guvern vizează constituirea la nivelul MDRAP a Consiliului Consultativ pentru Regionalizare (CONREG), organism care are rol strategic și oferă expertiza de specialitate din domenii precum sociologie, istorie, demografie, economie, cuprinzând specialiști din mediul universitar, din administrația publică, dar și din cadrul societății civile.
Cadrul normativ necesar stabilirii competențelor tuturor palierelor administrative va fi definit de Comitetul Tehnic Interministerial pentru Regionalizare Descentralizare (CTIRD), a cărui componență nominală urmează a fi stabilită prin decizia Primului ministru.
La nivelul ministerelor și al celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale se vor constitui grupuri de lucru pentru descentralizarea competențelor. Pachetul legislativ necesar organizării și funcționării regiunilor administrativ-teritoriale, pregătit de organismele create în acest scop, va fi supus dezbaterii publice în forumuri regionale și naționale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii