Mircea Tomuş şi „Aripile demonului” unguresc, la Alba Iulia
Recent, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia a găzduit lansarea celui de-al treilea volum din „saga transilvăneană” „Aripile demonului”, semnată de criticul, eseistul şi romancierul Mircea Tomuş. La eveniment au participat elevi, studenţi, profesori, preoţi şi câţiva prieteni apropiaţi ai autorului, precum pr.prof. George Remete, un talentat scriitor la rândul său, şi scriitorul albaiulian Ştefan Dinică. Chiar dacă asistenţa nu a fost atât de numeroasă ca la alte evenimente de acest gen (eu unul cred că spaţiul unei facultăţi de teologie este, oarecum, limitativ din acest punct de vedere), evenimentul poate fi considerat, totuşi, un succes al autorului, care a avut ocazia să dialogheze liber cu cei prezenţi. Autorul a fost prezentat de prof. Remete, iar romanul, unul dintre puţinele romane fluviu apărute în ultima vreme în literatura română, a fost prezentat de scriitorul şi prietenul său, Mircea Petean. În cuvântul său, Mircea Petean a arătat că literatura română traversează o perioadă oarecum nefastă, deoarece apar, iată, cărţi valoroase precum cea a lui Mircea Tomuş, cărţi care ar face mândria oricărei literaturi, dar care nu sunt receptate şi apreciate suficient nici de critică şi nici de publicul cititor. Acest roman are şi neşansa (!?) de a zgândări nişte răni şi de a atinge nişte zone sensibile ale sufletului transilvan, de aceea, poate, există chiar o politică de diplomatică şi prudentă detaşare din partea unor intelectuali, temători că ar putea fi etichetaţi drept naţionalişti dacă s-ar apropia prea mult de „Aripile demonului”. De fapt, ca s-o spun pe şleau, este vorba din nou despre laşitatea intelectualităţii, care se fereşte de subiectele spinoase, cauzatoare de bătăi de cap, ca întotdeauna…
Baza volumelor (a căror serie nu se va opri aici, după cum a mărturisit autorul) sunt documentele istorice, precum şi fapte istorice transfigurate prin transmitere anecdotică, referitoare la nişte evenimente dureroase din istoria neamului românesc, precum Diktatul de la Viena. Astfel, în primul volum faptele relatate gravitează în jurul masacrului comis de unguri la Mureşenii de Câmpie, de la 20 septembrie 1940, amintindu-se şi de alte asemenea fapte înfiorătoare, crime şi torturări, comise în Transilvania de Nord (Nuşfalău, Cerişa, Marca, Breţcu, Mihai Bravu, Ciumărna etc.). Cel de-al doilea volum are în centru faptele Securităţii din anii ’50, când persoane şi familii întregi au dispărut fără urmă, noaptea, urcate în dubă şi, probabil, asasinate şi îngropate în locuri ascunse. Iar cel de-al treilea volum se dezvoltă în jurul impactului istoriei asupra destinului individual, avându-l ca figură centrală pe tatăl autorului, preot, decedat în catedrală, în timpul slujbei.
La încheierea evenimentului cultural, scriitorul a acordat autografe pe volumele cumpărate de cei prezenţi direct, la faţa locului, pentru că romanul „Aripile demonului” nu se găseşte în nicio librărie din judeţul nostru. Prin urmare, pe această cale anunţ eventualii doritori că îl pot achiziţiona prin intermediul pr.prof. George Remete, care poate fi contactat telefonic la numerele 0258-833099 şi 0755-730603. (I.H.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918