Asociația Pakiv plătește salarii ”de milioane” dar vrea scutire de impozit pe clădiri
Asociația Pakiv solicită, pentru a doua oară, Consiliului Local Alba Iulia, acordarea unei scutiri de la plata impozitului pe clădiri datorat bugetului local pentru imobilul situat pe str. Emil Racovita. Prima cerere făcută în luna decembrie 2012 a fost respinsă de consilierii locali. Este vorba despre o sumă de 12.181 lei reprezentând impozit aferent anului 2013.
În motivarea cererilor reprezentantul Pakiv susţine ca a desfășurat și desfășoară nenumărate activități social-umanitare, dar și implementarea unor proiecte cu finanţare din Fondul Social European – Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013, dintre care cele mai multe vin în ajutorul persoanelor de etnie romă. Totodata solicitantul precizează ca că cererea sa este justificată și pe faptul că impozitul pe clădiri nu poate fi decontat prin programe operaţionale desfășurate de asociaţie.
Potrivit raportului de specialitate semnat de Anuța Șinar, șeful Direcției de Venituri din subordinea Primăriei Alba Iulia, din documentele ce însoțesc solicitarea rezultă că la data de 31 decembrie 2012 Asociația Pakiv avea un sold în banca de 762.099 lei, cheltuieli cu salariile de 1.520.000 lei, cheltuieli cu chirii și redevențe de 260.000 lei.
Reamintim că unul dintre foștii angajați ai Pakiv este actualul consilier local PNL Rareș Buglea care, potrivit declarației de avere a încasat în anul 2011, pentru servicii juridice la respectiva asociație, o sumă de 69.301 lei. Recent, Buglea a iscat un adevărat scandal național după ce a declarat pe un site de socializare că susține ”sterilizarea femeii rrome, dacă după prima naștere la ancheta socială se dovedește că nu are condiții și nici intenția de a crește primul prunc în condiții cât de cât umane”. Declarația sa se află în continuare postată pe Facebook iar singura măsură luată de PNL Alba a fost… să-i accepte demisia din funția de președinte a tineretului liberal din județ.
Așteptăm ședința de Consiliu Local din 26 februarie în care solicitarea de scutire de plata impozitului făcută de Pakiv va fi supusă votului consilierilor locali, pentru a vedea dacă fostul angajat al asociației este de acord să aprobe cererea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
28-30 septembrie 2024 | COD GALBEN de INUNDAȚII pe mai multe râuri din Alba: Posibile viituri în mai multe zone din județ
28-30 septembrie 2024 | COD GALBEN de INUNDAȚII pe mai multe râuri din Alba: Posibile viituri în mai multe zone din județ Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis vineri, 27 septembrie 2024, o avertizare cod galben de inundații, valabilă în intervalul 28.09.2024 ora 18:00 – 30.09.2024 ora 24:00, pe mai multe […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
26 septembrie – Ziua Limbilor Europei. Se sărbătorește în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 septembrie: Zămislirea Sfântului Ioan Botezătorul, prorocit că va fi mare înaintea Domnului, întrecându-i pe toţii sfinţii cu mărimea darului lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 septembrie – Ziua Internaționala a mediului marin. Ce este și cum poate fi protejat
-
Economieacum 3 zile
Hotel de 4 stele din Alba Iulia angajează personal pentru postul de Recepționer: Cerințe și responsabilități
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
27 septembrie – Ziua Internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Peste 300 de milioane de persoane din întreaga lume sunt afectate de pierderea auzului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
25 septembrie: Ziua Dăruirii. A dărui din inimă înseamnă a contribui la o activitate nobilă, valoroasă