„Vreau să aud plânsul noilor născuţi la maternitatea din Cugir”
După o întrerupere de câţiva ani activitatea secţiei de Nou Născuţi a Spitalului orăşenesc Cugir ar putea fi reluată chiar până la finele acestui an. Este un deziderat ce preocupă nu doar autorităţile locale, ci cu atât mai mult pe managerul unităţii orăşeneşti de sănătate, Cristian Simu, care priveşte cu optimism revenirea secţiei pentru naşteri acolo unde i-a fost locul decenii de-a rândul. Potrivit dlui Simu maternitatea rămâne încadrată în categ. 1A, ceea ce presupune naşteri fiziologice în timpul orelor de program cu funcţionarea compartimentului de Neonatologie. „Din păcate, stăm rău la personalul cu studii medii la acest compartiment care acum îşi desfăşoară activitatea pe secţia de pediatrie. Ar mai fi necesare 4 asistente pentru a putea funcţiona şi cu neonatologia şi cu pediatria”, a declarat directorul spitalului. El a mai precizat că, dacă problema personalului ar fi rezolvată, s-ar putea acorda asistenţă medicală pe trei schimburi. În opinia sa, o problemă majoră o reprezintă şi lipsa unui medic neonatolog, dar şi faptul că spitalul nu are medic anestezist. „Maternitatea reprezintă pentru spital o prioritate, iar în calitatea pe care o reprezint, nu voi avea linişte până când n-o să aud plânsul copiilor nou născuţi în spitalul din Cugir”, a conchis Cristian Simu. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918