SURSE: Fostul prefect de Alba, Flaviu Cozuc, aproape director la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială
Flaviu Mircea Cozuc, fost prefect de Alba între noiembrie 2012 – ianuarie 2013, se pregătește să fie instalat în funcția de director general al Agenţiei Judeţeane pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS Alba), instituţie deconcentrată aflată în subordinea ANPIS/Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Potrivit unor surse politice, Partidul Conservator Alba, al cărui membru este și Cozuc, și-a adjudecat în urma negocierilor cu partenerii din USL, funcția de conducere a AJPIS Alba.
Astfel, împreună cu funcția de prefect, ocupată acum de președintele PC Alba – Gheorghe Feneșer, conservatorii își consolidează influența la nivelul USL Alba.
Înainte să devină cunoscut ca prefect, Flavius Cuzuc a fost angajat auditor în cadrul Primăriei Sebeş. Are 40 de ani și locuieşte în Alba Iulia, împreună cu soția și doi copii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea
Alin Tomuș, sociolog: Ideea unui guvern minoritar nu face altceva decât să prelungească instabilitatea Marcel Ciolacu a anunțat recent că PSD se retrage de la guvernare, pe fondul impasului în negocieri, însă social-democrații sunt dispuși să voteze un guvern de dreapta. Sociologul albaiulian, Alin Tomuș, și-a exprimat opinia referitor la contextul politic actual, afirmând că, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci