Studiu IPP: Avem un Parlament de… ingineri și economiști
Institutul pentru Politici Publice (IPP) a prezentat o imagine sintetică a componenţei Parlamentului, consecinţă a controversatului sistem electoral folosit în alegerile parlamentare 2012. Concluziile sunt: avem 117 parlamentari în plus, mai puţini parlamentari noi, un Parlament mai îmbătrânit, scădere evidentă a numărului de jurişti.
Puţin peste jumătate dintre membrii actualului Parlament sunt la primul mandat (53%), faţă de 61% în 2008. 210 deputaţi şi 102 senatori nu au mai fost niciodată în Parlament. 5% dintre actualii parlamentari au mai fost deputaţi sau senatori în mandate anterioare, fie între 2004 şi 2008 fie chiar între 2000 şi 2004, revenind în actualul Parlament odată cu alegerile din decembrie.
Media de vârstă este mai scăzută la Camera Deputaţilor (48 de ani) decât la Senat (51 ani), cel mai tânăr deputat fiind Elena Cătălina Ştefănescu, PSD – 25 de ani şi cel mai tânăr senator – Cristian Daniel Florian, PDL – 36 de ani. Seniorii de vârstă sunt deputatul Dinu Giurescu, PC – 86 de ani şi senatorul PC, Eugen Durbacă – 70 de ani.
Cele mai comune profesii ale parlamentarilor din actualul mandat sunt, în ordine: ingineri – peste 33%, economişti – 21% şi consilieri juridici/jurişti/avocaţi – 19%, componenta dominantă modificându-se faţă de fostul parlament în care cei mai mulţi erau jurişti.
În actualul Parlament 12% sunt doamne (13% deputate şi doar 7% senatoare), procent în creştere faţă de fostul legislativ 2008 – 2012 datorită creşterii cu 30% a numărului total de parlamentari. Partidul cu nicio reprezentantă în Parlamentul României este UNPR.
Avem cu 117 mai multe mandate alocate în actualul mandat faţă de fostul, datorită actualului sistem pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor, cu 23% mai mult la Cameră (adică 78 de mandate) şi cu 28% în Senat (39 mandate). Puterea are aproximativ 70% (413 parlamentari) din mandatele câştigate (adică USL şi Minorităţile Naţionale), iar Opoziţia are 30% (175 parlamentari) mandate câştigate – ARD, PP-DD şi UDMR, în urma alegerilor din 9 decembrie 2012.
Concluzia celor de le IPP este:
– Rata de înnoire a componenţei actualului Parlament nu este atât de mare pe cât se anticipa, având în vedere angajamentele/declaraţiile din campania electorală trecută, inclusiv sloganele de campanie.
– Partidele nu au o politică europeană de promovare a doamnelor în funcţii de decizie (nicio femeie în Birourile permanente ale celor două Camere), 5 doamne preşedinte de Comisii Permanente în cele două Camere, dintr-un total de 67.
– Predomină studiile tehnice (inginerii şi economiştii fiind cei mai mulţi) în Parlament, o schimbare importantă faţă de fostul Parlament în care cei mai mulţi erau juriştii/notarii.
– În general, actualii parlamentari şi-au păstrat circumscripţiile şi colegiile pentru care candidau şi în mandatul trecut, 18% schimbându-le pe cele din 2008.
– 40% dintre parlamentarii migraţi la sfârşitul mandatului 2008 – 2012 care au re-candidat în aceste alegeri, au fost realeşi.
– După învestirea noilor senatori şi deputaţi, se asteaptă ca actualul Parlament al României să devină mult mai activ în politicile europene, formulând poziţii de substanţă la propunerile de acte comunitare iniţiate de Parlamentul European şi Consiliu, faţă de mandatul trecut când Parlamentul României a fost ultimul dintre parlamentele statelor membre în materie de contribuţie la legislaţia comunitară.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii