Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos, investiție de 60.000.000 euro, estimat a fi gata în 2015
Consilierii județeni au adoptat astăzi în unanimitate un proiect de hotărâre prin care a fost actualizat studiul de fezabilitate al proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”. Midificarea se referă la corectarea valorii totale „în lei” a proiectului întrucât există o diferenţă de 1 leu determinată de rotunjirea survenita odată cu transformarea sumelor din euro în lei.
Legat de această investiție în valoare de peste 60 de milioane de Euro, din care contribuţia CJ Alba la finanţarea proiectului este de aproape 18 milioane de Euro, consilierul județean Simion Crețu (director ADR Centru) a atras atenția asupra provocărilor pe care implementarea proiectului le presupune. Acesta s-a referit la atenția și profesionalismul cu care trebuie realizate proiectele tehnice, la ogranizarea licitațiilor a căror proceduri de contestare pot întârzia calendarul investiției și la faptul că termenul octombrie 2015, trebuie respectat, cu atât mai mult cu cât Programul Operational Sectorial MEDIU prin care este finanțat proiectul, va fi închis în anul 2015.
“Actualizarea Studiul de fezabilitate al proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba” a fost aprobată prin Hotararea Consiliului judeţean Alba nr. 226/27.12.2012 privind aprobarea Studiului de fezabilitate actualizat pentru proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor in judeţul Alba“ finantat in cadrul Programului Operational Sectorial MEDIU. Ulterior aprobarii actualizării Studiului de fezabilitate s-au identificat erori de calcul , respectiv greşeli la aplicarea cotei procentuale a TVA-ului. Pentru a remedia greşeala produsă este necesară corectarea atât a unor valori la care s-a aplicat greşit cota procentuală a TVA-ului cât şi la valoarea totală a TVA-ului. Totodată este necesară corectarea valorii totale „în lei” a proiectului întrucât există o diferenţă de 1 leu determinată de rotunjirea survenita odată cu transformarea sumelor din euro în lei” se precizează în expunerea de motive a proiectului de hotărâre adoptat astăzi.
Miza acestui Centru pentru judeţul Alba este una foarte importantă, cel puţin din trei puncte de vedere. În primul rând este o investiţie de peste 60 de milioane de euro care va produce locuri de muncă şi va trebui să scadă costurile de salubrizare pentru administraţiile locale şi pentru populaţie. Apoi staţiile de transfer şi sortare care funcţionează acum la Zlatna, Baia de Arieş, Aiud şi care au costat deja milioane de euro, vor putea fi în sfârşit eficientizate. În al treilea rând este o obligaţie asumată de statul român faţă de UE, în ceea ce priveşte acquis-ului comunitar de mediu care va face din problema gunoaielor şi poluării una care să nu dăuneze atât de mult mediului înconjurător şi sănătăţii populaţiei.
Trei dintre cele şapte depozite neconforme sunt încă în operare urmând să sisteze activitatea de depozitare la 16 iulie 2013 depozitele de la Aiud şi Ocna Mureş, respectiv la 16 iulie 2015 depozitul neconform Alba lulia.
Pentru că în Alba nu există niciun depozit de deşeuri conforme, deşeurile din judeţ sunt duse, contra cost, la depozitul din localitatea Cristian, judeţul Sibiu.
INDICATORI TEHNICO ECONOMICI „SISTEM DE MANAGEMENT INTEGRAT AL DEŞEURILOR IN JUDEŢUL ALBA”
BENEFICIAR: CONSILIUL JUDEŢEAN ALBA
Prin proiect se prevede realizarea următoarelor investiţii:
A. Centru de Management Integrat al Deşeurilor — amplasament Galda de Jos ce cuprinde:
Depozit ecologic de deşeuri nepericuloase compus din 2 celule de depozitare cu o capacitate totală de 1.926.000 mc;
Staţie de sortare: 43.000 tone/an;
Staţie de tratare mecano-biologică simplă: 85.566 tone/an;
~ Construcţii auxiliare: clădire administrativă, parcare, ateliaer de întreţinere, magazii, spaţii sanitare, staţie de spălare autovehicule, post trafo, staţie de carburanţi, staţie de epurare a levigatului;
Infrastructura de acces: drumuri de acces la obiectiv/poartă de acces şi control, drumuri interioare, parcări.
B. Staţie de transfer Blaj cu o capacitate de 15.000 tone/an;
C. Staţie de transfer Tartăria cu o capacitate de 33.044 tone/an;
D. Închiderea depozitelor neconforme – Prin proiect se prevede închiderea a şapte depozite urbane neconforme din judeţul Alba şi anume: Alba Iulia, Aiud, Blaj, Abrud, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureş.
INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
Cost total proiect cu TVA: 60.257.188 Euro (261.998.253 Lei), din care C+M 46.051.107 Euro (200.230.215 Lei);
Cost total proiect fara TVA: 48.761.526 Euro (212.015.115 Lei), din care C+M 37.137.990 Euro (161.457.980 Lei);
Cost total cheltuieli eligibile fara TVA: 47.204.680 Euro (205.245,948 Lei), din care C+M 36.065.790 Euro (156.814,054 Lei);
Cost total cheltuieli neeligibile fara TVA: 1.556,846 Euro (6.769,167 Lei), din care C+M 1.072.200 Euro (4.661,926 Lei).
Valorile in lei sunt calculate la cursul 1 Euro – 4,348 Lei, curs utilizat in Contractul de finanţare.
Perioada estimata de realizare a investiţiei; 10/2012 —10/2015
Finanţarea investiţiei: din fonduri CE, alocaţii bugetare, fonduri proprii sau alte fonduri legal constituite cu destinaţia de investiţii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi”
Cristian Păun, profesor ASE originar din Alba. Despre aur, moneda Bitcoin și NFT-uri: „Prost ești dacă te chinui să mai produci cartofi” Cristian Păun, profesor universitar în cadrul Academiei de Studii Economice București, originar din județul Alba, revine în atenția publicului cu un nou avertisment, de această dată cu privire la reforma sistemului monetar actual […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii