Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Cultură Educație

Eroi au fost, eroi sunt, eroi vor fi

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Pornind de la sentimentul patriotic şi civic, de cinstire a actelor de eroism naţional, de Ziua Eroilor s-au ridicat monumente şi plăci comemorative în aproape toate localităţile României. La Cugir s-au ridicat trei monumente închinate eroilor:
1. CRUCEA EROILOR CUGIRENI (la Clubul Copiilor) a fost realizată după 1918 şi cuprinde peste 40 nume de ostaşi căzuţi în primul război mondial. 2. MONUMENTUL EROILOR DIN VINEREA, ridicat în 1938, cu numele a 94 de ostaşi căzuţi în cele două războaie. 3 MONUMENTUL EROILOR DIN CUGIR ridicat în anul 2001 şi cuprinde numele a 47 ostaşi căzuţi în primul şi 43 căzuţi în al Doilea Război Mondial.
De „Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor”, autoritatea publică locală organizează manifestări dedicate eroilor pieriţi în cele două războaie mondiale. La aceste manifestări sunt invitaţi veteranii de război. Pe teritoriul administrativ al oraşului Cugir, din peste 160 de soldaţi supravieţuitori în 1945 mai sunt în viaţă 29 veterani de război, în Cugir -16, în Vinerea -10, şi câte unul în Rucuru, Călene şi Mugeşti. În anul 2009, la iniţiativa a 5 consilieri locali, Consiliul Local Cugir a aprobat Hotărârea nr. 140/2009 prin care, celor 35 veterani de război de atunci, li s-a conferit Medalia de Onoare a oraşului Cugir.    De menţionat că vârsta veteranilor de război este între 78 şi 97 ani. Majoritatea sunt suferinzi, se deplasează cu greu şi puţini mai sunt în atenţia citadinilor. Este bine ca în continuare atenţia comunităţii să fie îndreptată asupra veteranilor de război – merită !
Ing. Aurel VOICU,
consilier local Cugir


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea