Şapte şcoli din Alba au câştigat procesele pentru recuperarea indemnizaţiilor de concediu
Sindicatul Învăţământ Zona Aiud a intentat, la începutul lunii ianuarie, 20 de procese împotriva ordonatorilor de credite (unităţi de învăţământ şi consilii locale) pentru reducerea nejustificată cu 25 la sută a indemnizaţiilor de concediu, care în mod normal ar fi trebuit achitate înainte cu 5 zile de plecarea în concediu a salariaţilor. Până în prezent şapte au fost câştigate de sindicalişti, lucru consemnat prin „admis acţiune în parte!” şi în registrul Tribunalului Alba unde se regăsesc soluţiile, restul proceselor, 14 la număr, fiind încă pe rol, cu termene diferite. „Câştigarea acestor procese este importantă pentru că astfel s-a creat un precedent la noi în judeţ. Vor putea fi astfel recuperate cele 25 de procente diminuate ilegal şi la comandă politică. Prin emiterea acestei sentinţe s-a demonstrat profesionalismul justiţiei de la noi din judeţ. Trebuie specificat că soluţia este supusă recursului în instanţă”, a precizat Petre Damo, preşedintele Sindicatului Învăţământ Zona Aiud şi împuternicitul legal al părţilor reclamante (aceştia nu au angajat un avocat). Domnia sa a menţionat că motivele pentru care s-a recurs la darea în judecată au fost trei, respectiv încălcarea dreptului la concediul de odihnă şi procedurii legale de acordare a indemnizaţiei de concediu; aplicarea nelegală a prevederilor Legii 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar la o situaţie pe care legea nu o prevede, diminuându-se nelegal şi abuziv cuantumul indemnizaţiei de concediu şi încălcarea prevederilor legislaţiei europene şi a jurisprudenţei CEDO cât şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României cu privire la noţiunea de „bun/proprietate”. Au avut câştig de cauză şi au şansa de a-şi recupera banii, angajaţii de la următoarele unităţi de învăţământ: Colegiul Tehnic Aiud, Colegiul Naţional „Titu Maiorescu” Aiud, Grupul Şcolar Agricol „Alexandru Borza” Ciumbrud, Şcoala Generală Râmeţ, Şcoala Generală Avram Iancu – Unirea I şi Şcoala Generală „Lucian Blaga” Ocna Mureş, Şcoala cu clasele I-VIII Lopadea Nouă. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918