400 de „prizonieri” ai zăpezii din Căpud–Teiuş, eliberaţi după 36 de ore de izolare UPDATE
Angajaţii ISU şi ai Jandarmeriei au fost solicitaţi să intervină la Căpud (Teiuş), pentru a deloca drumurile de acces din localitate spre Teius si Mihalt. Din cauza ninsorii abundente şi a proastei gestionări a situaţiei de către autorităţile din Teiuş, circa 400 de locuitori din Căpud sunt izolaţi de circa 36 de ore.
Până luni seară, la ora 15.30 în Căpud nu a ajuns niciun utilaj de deszăpezire, deşi reprezentantul Primăriei Teiuş, viceprimarul Cosmin Giurgiu, a promis în repetate rânduri, deopotrivă localnicilor blocaţi cât şi reprezentanţilor presei, că un utilaj va interveni pe parcursul zilei de sâmbătă.
Florin Roman, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, aflat la Căpud pentru coordonarea activităţii de degajare a drumului, a declarat pentru ziarul “Unirea” că acum (ora 16.00) la Căpud se lucrează cu utilajele de deszăpezire, iar apoi angajaţii ISU şi ai Jandarmeriei Alba vor interveni cu lopeţi.
Roman a subliniat că nimeni nu va pleca de acolo până drumul nu va fi redeschis, iar lucrurile vor reintra în normalitate.
Unii dintre cei rămaşi blocaţi sâmbătă departe de casă au fost nevoiţi să se deplaseze pe jos, cu copii, până la gara din Teiuş, unde au luat trenul către propria casă, abandonându-şi autoturismul în Căpud, dar reuşind astfel să ajungă luni dimineaţă la locul de muncă.
Din fericire nu s-a înregistrat nicio urgenţă medicală, întrucât ambulanţa nu ar fi putut ajunge în Căpud şi Peţelca. Zăpada măsoară acum cel puţin 30 de cm şi este îngheţată.
“Autogrederul nostru nu poate trece de nămeţii de zăpadă de pe drum. Am cerut si am obţinut sprijinul colegilor de la Drumuri Naţionale, care vor interveni să ne ajute. Am cerut şi ajutorul ISU si al Jandarmeriei.
Încercăm sa scoatem din izolare Capudul! In trei ore speram sa îl deblocam si sa scoatem din izolare oamenii pentru a avea acces măcar maşinile de teren si sa poate ajunge maşinile de alimente, sau Doamne Fereste, Salvarea sau Pompierii”, a precizat Florin Roman.
UPDATE: Potrivit ISU Alba, începând cu ora 17.15 drumul între Căpud şi Peţelca a fost deblocat pe un singur sens de mers.
Florin Roman, viepreşedintele CJ Alba, a declarat că au reuşit cu ajutorul celor de la Drumuri Naţionale să deblocheze căile de acces din Căpud înspre Teiuş si Mihalt. A fost curăţată doar o singură bandă de carosabil. Roman a mai spus că i-a solicitat primarului din Teiuş ca mâine să îi aducă la Căpud pe beneficiarii de jutor social, ce prestează muncă în folosul comunităţii, pentru a distribui sare pe un tronson de drum în rampă pe care încă se circulă cu dificultate.
Urmează ca în cursul zilei de mâine carosabilul să fie curăţat şi să devină practicabil pe ambele sensuri.
UPDATE marţi 11 decembrie ora 15.00: Florin Roman ne-a anunţat că drumul de la Capud este acum deblocat complet dupa ce azi s-a intervenit cu TAF-ul! „Oamenii sunt complet scosi din izolare!” a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
Mesaje, urări și felicitări de Crăciun fericit 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Mesaje de Crăciun pentru prietenii din străinătate în limba italiană Dacă aveți prieteni care cunosc limba italiană vă propunem să le trimiteți, în preajma sărbătorilor, unul dintre mesajele de mai jos. Surpriza va fi pe măsură. Buon Natale / Buone […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 3 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 7 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi