FOTO „Fabrica de Bucurii” la Alba Mall: Bătălie mare la licitaţie pe ursuleţul lui Hava şi TIR-ul lui Dumitrel
De Moş Nicolae, la Alba Mall a avut loc cea de-a IV-a ediţie a cunoscutului eveniment “Fabrica de Bucurii”, organizat de Fundaţia Comunitară Alba şi echipa “YouthBank” din Alba Iulia, un spectacol caritabil în beneficiul copiilor fără posibilităţi dar şi al liceenilor cu iniţiativă din comunitate, în cadrul programului YouthBank. La eveniment au fost prezenţi zeci de oameni generoşi cu suflet, inclusiv din partea administraţiei locale – dl. primar Mircea Hava, dar şi alţi consilieri locali.
Săptămânile trecute, în centrul Complexului Comercial Alba Mall a fost amenajată o urnă în care toţi cei care au dorit să le facă bucurii unor copii fără posibilităţi materiale au putut dona diverse jucării. Până joi, 6 decembrie, numeroşi donatori s-au prezentat la Alba Mall, reuşindu-se ca în final să se strângă peste 200 de jucării frumoase. Printre cei care au adus jucării s-au aflat şi primarul Mircea Hava şi preşedintele Consiliului Judeţean Ion Dumitrel, care au donat un ursuleţ, respectiv un TIR-jucărie. O parte dintre acestea au fost scoase la licitaţie, iar celelalte urmează ca de sărbători să ajungă la mai mulţi copii fără posibilităţi materiale. Jucăriile au fost scoase la licitaţie chiar de către primarul Mircea Hava, căruia, aşa după cum ne-a declarat, la fel ca anul trecut şi de această dată i-a făcut mare plăcere să se implice direct în această frumoasă acţiune caritabilă realizată în sprijinul copiilor mai necăjiţi din judeţul nostru.
În cadrul licitaţiei, ursuleţul donat de Mircea Hava a ajuns în cele din urmă la actualul candidat la alegerile parlamentare pe Colegiul 1 Alba Iulia la Camera Deputaţilor – Dorin Nistor, ce l-a adjudecat cu suma de 200 de lei. Cea mai disputată jucărie a fost „TIR-ul” domnului Ion Dumitrel, pentru care s-au luptat consilierul local Sebastian Raul Tudoraşcu şi doamna Luciana O. din Alba Iulia.
În cele din urmă, după o bătălie aprigă, TIR-ul a fost adjudecat de doamna Luciana tot cu 200 de lei. De asemenea, printre licitatori s-a aflat şi candidatul la Senatul României tot pe Colegiul 1 Alba Iulia – Ştefan Bardan, care a licitat o broscuţă, adjudecând-o cu 200 de lei, pe care la final a lăsat-o organizatorilor pentru a fi oferită copiilor nevoiaşi de sărbători. În urma licitaţiei s-a strâns suma de 2.505 de lei, bani care vor face ca nişte idei şi acţiuni minunate să prindă viaţă, prin proiectele anului 2013, în cadrul Programului YouthBank.
Toţi cei prezenţi la eveniment au avut parte de un spectacol artistic cu Ionuţ Ionescu, cel care ne-a electrizat în atâtea rânduri la concursul “Dansez pentru tine” şi minunaţii copii din cadrul Şcolii de Dans “Life is Dance”. La final, micuţii dansatori s-au întâlnit cu Moş Nicolae, care le-a dăruit mici cadouri.
Evenimentul s-a încheiat cu două recitaluri de excepţie, oferite de cunoscutele interprete Antynya şi Miruna Bianu, două albaiulience care nu peste mult timp, vor ajunge cu siguranţă mari stele ale muzicii româneşti.
Pe parcursul evenimentului, printr-un slide show, au fost prezentate imagini din Programul YouthBank, program prin care liceenii din comunitatea locală sunt încurajaţi să aibă iniţiativă şi să-şi sprijine semenii.
Menţionăm că, cele câteva sute de jucării strânse anul trecut prin generozitatea celor care le-au donat au ajuns la 159 de copii din familii fără posibilităţi sau din centre de ocrotire din 9 localităţi ale judeţului, împlinind astfel menirea pentru care au fost dăruite.
Partenerii acestui program au fost: Primăria Municipiului Alba Iulia, Consiliul Local şi OTP Bank – principali parteneri locali; Asociaţia pentru Relaţii Comunitare – partener naţional; Dacia Market, Ancău Company, Porterom şi Tipo-Rex – finanţatori; Casa de Cultură a Studenţilor, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Universitatea “1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Alba Mall, Club Stage şi Impact.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi
În tradiția creștină românească, tăiatul porcului are o dată bine stabilită. Această zi este denumită Ignat, deoarece în calendarul creștin-ortodox, ziua coincide cu Sfântul Ignatie Teoforul Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie se ştie că a lăsat Bisericii documente preţioase – scrisorile sale dedicate comunităţilor crestine prin care trecea pe drumul martiriului, care […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 17 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 22 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 9 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor