Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Actualitate

Sindicatul „Apărarea” Cugir, reprezentat la Bruxelles

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Peste 70 de sindicate din Europa au particpat recent, la Conferinţa „IndusrtriALL Europe land armament” desfăşurată în marea sală a congreselor sindicatelor din Bruxelles, reuniune la care au luat parte şi 4 reprezentanţi a doua federaţii sindicale din România, FNS Solidaritatea Metal” (3) şi CCMI (1). 

Potrivit preşedintelui sindicatului „Apărarea” de la Fabrica de Arme Cugir, ec. Ioan Neagu- prezent la eveniment, tema pusă în dezbatere a fost  „Poziţia sindicatelor în ceea ce priveşte situaţia sectorului de armament terestru la nivel European.”

„Dezbaterile au evidenţiat faptul că, sectorul european de armament terestru are o contribuţie esenţială în ceea ce priveşte apărarea europeană şi naţională şi politicile de securitate. Asigură locuri de muncă înalt calificate pentru cel puţin 128.000 de angajaţi şi contribuie la economia Europei în ceea ce priveşte cifra de afaceri, valoarea adăugată, şi este un promotor al cercetării şi inovării”, a declarat Ioan Neagu. El susţine că în cadrul unui studiu realizat pentru IndustriALL Europe s-a constatat că există o fragmentare a pieţei de armament terestru şi a pieţei de comercializare. În acelaşi timp, absenţa unei pieţe de echipament pentru industria de apărare din Europa şi absenţa unei securităţi reale şi a unei politici de apărare, precum şi a unei politici externe sunt absenţe care trebuie scoase în evidenţă. În plus, politica de apărare este responsabilitatea Statelor Membre UE.

„Legat de această problematică, Sindicatele Europene solicită Uniunii Europene, Statelor Membre şi industriei de apărare să depună eforturi mai mari pentru definirea capacităţilor şi nevoilor din industria de apărare din Europa astfel încât pe această bază să se dezvolte noi programe de cooperare. Se consideră de asemenea de importanţă majoră, investiţia în cercetare, tehnologie şi noi programe de cooperare care să asigure competenţe esenţiale pentru tot lanţul valoric aferent sectorului terestru. Concluzia a fost că, dacă Europa nu dezvoltă o politică productivă şi nu sprijină companiile riscăm să pierdem aceste companii remarcabile din punct de vedere tehnologic”, a conchis liderul Sindicatului ”Apărarea” Cugir.

  Constantin Predescu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare

Unirea Ziarul

Publicat

în

Program special al Poștei Române în minivacanța de 1 Mai și de Paști. Poștașii vor distribui pensiile aferente lunii mai începând din Joia Mare Compania Națională Poşta Română va modifica programul de lucru al subunităţilor poştale pentru minivacanța de 1 Mai și Paștele ortodox. Astfel, miercuri, 1 Mai, „Ziua Internațională a Muncii”, toate subunităţile poştale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea