Consilierii prezidențiali Bogdan Oprea și Cristian Hrițuc, prezenți la ceremoniile de depunere a coroanelor, de la Alba Iulia
Șeful Statului, Traian Băsescu, nu va fi prezent la manifestările organizate la Alba Iulia pentru sărbătorirea Zilei Naționale, însă președinția va fi reprezentată la ceremoniile de depunere de coroane ce vor avea loc în zilele de 30 noiembrie și 1 Decembrie.
Astfel, potrivit organizatorilor, consilierul de stat la Departamentul de Comunicare Publică, Bogdan Oprea, va depune onorurile din partea președintelui vineri, 30 noiembrie, iar consilierul de stat la Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, Cristian Gabriel Hrițuc, va fi prezent la ceremonia din 1 Decembrie.
Reprezentanții administrației locale au mai precizat că așteaptă oaspeți și din Republica Moldova, o delegație de la Primăria Chișinău fiind prezentă la Alba Iulia în cele două zile de sărbătoare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare
FOTO | Un gest mic pentru o bucurie mare, în Parcul Unirii din Alba Iulia: Vești bune pentru pasionații de șah și vârstnicii dornici de socializare În cursul zilei de vineri, 22 noiembrie 2024, mai mulți muncitori și-au pus la treabă iscusința, priceperea și îndemânarea cu scopul de a oferi pasionaților de șah din municipiul […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii