27-28 Noiembrie: Festivalul Naţional studenţesc „Serbările Unirii”, la Alba Iulia. Invitat special – Cristian Gog, câştigătorul „Românii au Talent”
Casa de Cultură a Studenţilor din Alba Iulia găzduieşte, în perioada 27-28 noiembrie 2012, cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Naţional Studenţesc „Serbările Unirii”. Pe lângă concursul naţional studenţesc de interpretare vocală, folclor, timp de două zile, albaiulienii vor avea ocazia de a asita la un program diversificat din care nu vor lipsi dansurile populare tradiţionale, muzica folclorică sau spectacolele de teatru.
Marţi, 27 noiembrie 2012, ora 19.00 vom putea vedea concurând 9 interpreţi reprezentanţi ai Caselor de Cultură studenţeşti din Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Sibiu şi Alba Iulia. Aceştia se vor bate pentru premii în valoare totală de 2600 lei. Juriul va fi format din producători, compozitori şi interpreţi de folclor. Surpriza serii va fi ansmblul folcloric Mărţişorul din Cluj-Napoca şi renumitul instrumentist Dumitru Fărcaş.
Spectacolul va fi prezentat şi presărat cu glume de Rabă de la Cluj.
Miercuri, 28 noiembrie 2012, ora 18.00, trupa de teatru Skepsis va prezenta în premieră piesa “Comedie Neagră” urmată de un regal coregrafic susţinut de trupe de dans din Cluj-Napoca, Sibiu şi Petroşani. În încheiere vom fi martori la posibilitatea imposibilului cu mentalistul şi iluzionistul Cristian Gog, căştigătorul de la Românii au Talent.
Prezintă: Dan Lungu şi Flavia Nicolae
Intrarea este liberă în ambele zile de festival!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 În dupa-amiaza de 23 noiembrie, în iarna anului 1918, pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, un aparat de zbor pilotat de un erou trecut apoi în uitare şi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 5 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii