Rămâi conectat

Politică Administrație

Alegeri parlamentare 2012 | Alexandru Pereş: Apel la respectul faţă de cetăţean

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Alegeri parlamentare 2012, judeţul Alba – Alexandru Pereş, candidat ARD, Colegiul 2 Senat– Sebeş, Blaj, Aiud, Ocna Mureș.

Am învăţat în timpul mandatelor mele de parlamentar că cel mai important lucru, dincolo de anumite însuşiri personale, este să nu-i minţi pe oameni. Să-i priveşti în ochi pe cei cu care vorbeşti, să le răspunzi cinstit la întrebări şi să nu-i amăgeşti cu lucruri pe care ştii că nu le poţi face. Oamenii sunt traumatizaţi de criză, mulţi şi-au pierdut speranţa că o vor duce mai bine iar noi trebuie să-i convingem că viaţa lor se va îmbunătăţi cu siguranţă. Mă uit la programele candidaţilor USL pentru Parlament, mă uit peste intervenţiile din presă şi înţeleg mai bine de ce clasa politică nu are credibilitate. Când se aflau în opoziţie promiteau de-a valma creşteri de pensii şi salarii, reduceri de taxe şi impozite, construcţii de autostrăzi, accelerarea atragerii de fonduri euro­pene, investiţii străine, locuri de muncă şi multe altele. În cele şapte luni de când se află la guvernare economia a fost blocată, leul s-a prăbuşit, preţurile au luat-o razna, investitorii au dispărut, fondurile europene au fost suspendate. Acum au reluat ciclul promisiunilor populiste, lipsite de substanţă. Două exemple dintre multe altele: taxarea progresivă a veniturilor din salarii pe o grilă între 8 – 16% din programul USL ar „costa” bugetul un minus de 11 mld. lei (2,4 mld. euro) anual. Imposibil de imaginat chiar, când România are un vârf de plată a datoriei externe de 6,7 mld. euro, respectiv de 5,6 mld. euro în 2013 şi 2014. USL promite de asemenea scăderea cotei de TVA de la 24% la 19% iar la alimente până la 9%; termenul e aruncat însă undeva, către limita mandatului de patru ani. „Când se va putea…”, explică Victor Ponta.
ARD îşi axează programul economic pe scăderea cotei unice de la 16% la 12% începând cu 1 ianuarie 2013. Consecinţa imediată va fi crearea de noi locuri de muncă. Ne amintim efectul economic extrem de benefic al introducerii cotei unice de 16% începând cu anul 2005. Bulgaria a redus cota unică la 10% şi rezultatele se văd, covârşitor de pozitive.
Reabilitarea clasei politice în conştiinţa publică nu se poate realiza decât dacă programele politice sunt realiste, credibile şi nu demagogice. Numai tratându-i pe cetăţeni cu respect şi ferindu-i de minciună, vom dobândi, la rându-ne, respect.
Alexandru PEREŞ
senator de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Municipiul Alba Iulia – Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa, pentru implicare activă și calitativă în promovarea idealului european

Ziarul Unirea

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia – Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa, pentru implicare activă și calitativă în promovarea idealului european O nouă recunoaștere europeană pentru Alba Iulia: Consiliul Europei ne-a oferit Diploma Europeană, prima distincție a Premiului Europa! Citește și: FOTO | Lucrările pentru o nouă parcare în municipiul Alba Iulia, aproape finalizate. Câte locuri […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea