Rămâi conectat

Ştirea zilei

„Albaiulian mândru la volan!” – o campanie de promovare automobilistică a municipiului Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Anul 2011 aduce o schimbare de optică în organizarea manifestărilor dedicate Zilelor oraşului Alba Iulia. De această dată, Primăria municipiului Alba Iulia înclină mai mult balanţa către spectaculozitate în aer liber, spre reprezentaţii care să dea ocazia albaiulienilor să se implice, să participe activ, să genereze o schimbare de atitudine şi dorinţa de a contribui la viaţa urbei, să creeze un sentiment pozitiv de apartenenţă la o comunitate aparte. Altfel spus, să stimuleze mândria locală de a face parte din viaţa celei mai mari cetăţi din România. Şi pentru că patriotismul e valoros doar dacă inspiră acţiune, în prima zi a manifestărilor, vineri, 27 mai, cu începere de la ora 17.00, orice şofer este invitat să-şi demonstreze patriotismul local prin aplicarea pe maşină a unui autocolant „Alba Iulia – Cealaltă Capitală!” care va confirma că este „Albaiulian mândru la volan”. De când conducem, respectăm semnele! Acum e timpul să avem un semn care să ne aducă respectul: ALBAIULIAN LA VOLAN! În acest fel, oriunde vom călători, toată lumea va şti că venim din „Cealaltă Capitală”. Conducătorii auto vor fi răsplătiţi cu articole de cosmetică auto, consumabile auto sau tichete de combustibil.
Automobiliştii sunt aşteptaţi să formeze şirul de maşini din faţa Colegiului Naţional „Horea, Cloşca şi Crişan” pe Bulevardul Horea până la sensul giratoriu cu Calea Moţilor. Pe acest traseu vor exista trei puncte de aplicare a autocolantelor: la intersecţia cu strada Vasile Goldiş, la intersecţia cu Bulevardul Transilvania şi în faţa Galeriilor de artă ale municipiului Alba Iulia. Proprietarul fiecărui autoturism „personalizat” va primi un bon de participare la tragerea la sorţi cu premii. Pe bon vor fi scrise numărul de înmatriculare al maşinii şi numărul de telefon al proprietarului. Premiile oferite sunt desigur obiecte legate de domeniul auto şi de aceea primăria invită şi pe această cale eventualii sponsori să i se alăture în acest demers pentru a spori astfel numărul câştigătorilor şi pentru a diversifica premiile. Până acum, din proprie iniţiativă, SC Diafan SRL a contactat administraţia locală pentru a oferi pentru premii faruri cu xenon şi alarme auto. (M.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș”, cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Vor să studieze mai departe la HCC Alba Iulia

Ziarul Unirea

Publicat

în

Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș”, cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Vor să studieze mai departe la HCC Alba Iulia Trei elevi de la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” se numără printre cei 24 de absolvenți cu 10 curat la română și matematică la Evaluarea Națională 2024. Toți […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea