Rămâi conectat
MA-RA-MU

Politică Administrație

Raport de activitate CLEMENT NEGRUŢ – Deputat Colegiul Nr. 2 Sebeş – Blaj

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Dragi cetăţeni, au trecut 4 ani de când, prin votul dumneavoastră, am onoarea de a vă reprezenta în Parlamentul României. A fost un mandat derulat într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic şi marcat de multe evenimente pe care cu siguranţă le cunoaşteţi. Cu toate acestea, am avut un singur ţel, acela de a vă reprezenta cu cinste, cu responsabilitate şi să nu vă trădez încrederea. Modul în care m-am implicat în realizarea proiectelor pe care le-am prezentat la alegerile din anul 2008 alături de aleşii locali – primari, viceprimari, consilieri locali – îl cunoaşteţi, deoarece aţi văzut rezultate concrete în localităţile dumneavoastră. Acum am obligaţia, din respect pentru cei care m-au trimis în Parlament, să prezint un raport privind activitatea mea în forul legislativ al României:
lSeptembrie 2012 – prezent – Secretar al Camerei Deputaţilor, Membru al Biroului Permanent;
lMartie 2012 – Septembrie 2012 – Vicelider Grupul Parlamentar al Partidului Democrat Liberal;
l2008 – prezent – membru Comisia pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor;
l2008 – iunie 2009 – Secretar Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor;
lPreşedinte – Grupul parlamentar de prietenie cu Marele Ducat de Luxemburg;
lSecretar – Grupul parlamentar de prietenie cu Republica Elenă;
lVicepreşedinte – Grupul parlamentar de prietenie cu Malta.

Activitatea parlamentară în cifre:
l98% prezenţă la şedintele Camerei Deputaţilor (6 absenţe motivate – delegaţii în străinătate);
l52 luări de cuvânt în plen;
l9 declaraţii politice;
l3 întrebări şi interpelări;
lSemnatar a 3 moţiuni împotriva Guvernului USL;
l31 de propuneri legislative iniţiate, 5 dintre ele devenind legi:
lLegea 210/2010 – prin care se stabileşte un cadru juridic pentru luarea unor măsuri de pregătire a executării lucrărilor de construire a reţelelor de transport şi distribuţie energie electrică;
lLegea 178/2010 – instituie unele drepturi pentru participanţii la revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, ceea ce reprezintă un act de importanţă reparatorie morală şi materială.
lLegea 129/2011 – aduce importante modificări legii pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, reglementând astfel regimul alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale într-un singur tur de scrutin;
lLegea 156/2010 – completează legea Codului Silvic prin care se asigură accesul la resursele lemnoase, în funcţie de necesităţi, în mod egal pentru toţi cetăţenii localităţilor din zonele montane cu: lemn de foc, de construcţii, semifabricate sau produse tradiţionale;
lLegea 267/2011 – cu referire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar şi care reglementează obligativitatea comisiilor locale de a dispune reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea persoanelor îndreptăţite, asupra tuturor terenurilor aflate în proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale;
lAmendamente importante aduse Legii 188/1999 – Statutul funcţionarilor publici: modificarea articolului 57 cu reducerea perioadei ca şi condiţie minimă de vechime în specialitatea studiilor pentru ocuparea funcţiilor publice de conducere de la 5 la 3 ani; de asemenea modificarea articolului 65 ce face referire la vechimea pentru promovarea în gradul profesional imediat superior celui deţinut prin reducerea perioadei de la 4 la 3 ani.

Cu respect,
Deputat Clement NEGRUŢ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Delegarea gestiunii serviciului de iluminat public în comuna Rimetea: Licitația de peste 400 mii de lei, lansată în SEAP

Bera Larisa

Publicat

în

Delegarea gestiunii serviciului de iluminat public în comuna Rimetea: Licitația de peste 400 mii de lei, lansată în SEAP Primăria comunei Rimetea a lansat recent în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație pentru „Delegarea de gestiune prin concesiune a Serviciului de iluminat public al Comunei Rimetea, judetul Alba”. Valoarea totală a investiției este de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea