Dezbatere despre beneficiile activităţilor economico-sociale pentru judeţul Alba
În cursul zilei de marţi, 17 mai, la Primăria municipiului Alba Iulia va avea loc o dezbatere privind beneficiile activităţilor de economie socială pentru comunităţile judeţului nostru. Evenimentul, ce se desfăşoară cu începere de la ora 10.00, face parte dintr-o campanie naţională de informare, conştientizare şi cultură antreprenorială, realizată în cadrul proiectului strategic „RURES” – Spaţiul Rural şi Economia Socială în România, implementat de Fundaţia Soros România, împreună cu Fundaţia Pestalozzi şi Asociaţia Forda. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European – “Investeşte în oameni!”, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007–2013, perioada de implementare fiind iulie 2010 – iunie 2013. Obiectivul proiectului este „să dezvolte organizaţii şi întreprinderi specifice economiei sociale în mediul rural, sprijinind persoanele dezavantajate, alături de factorii de decizie şi furnizorii de servicii pentru aceste categorii sociale, să se implice activ în îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale grupurilor dezavantajate şi dezvoltarea comunităţilor din care acestea fac parte”. „În cadrul întâlnirii vom discuta despre rolul economiei sociale în dezvoltarea comunităţilor şi despre bune practici în acest domeniu, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, reprezentanţi ai mediului financiar şi economic local, ai unităţilor de economie socială, mass-media şi organizaţii neguvernamentale locale”, a precizat Elena Coman, expert comunicare Fundaţia Soros. (L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: „Reabilitare și dotare Școala Primară Ungurei, str. Principală Nr. 218, Loc. Ungurei, Județ Alba”
COMUNICAT DE PRESĂ DATA: 23.12.2024 „REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, STR. PRINCIPALA NR. 218, LOC. UNGUREI, JUD. ALBA” COMUNA ROSIA DE SECAS, cu sediul in Rosia de Secas, Str. Principala nr. 458, judetul Alba, cod postal 517640, România, cod fiscal 4562060, România, anunță finalizarea proiectului cu titlul: ”REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 12 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana