Foto: Volei Alba Blaj – Dinamo Bucureşti 3-1! *Bomba campionatului în „Mica Romă”
Nou-promovata în elita voleiului românesc, Volei Alba Blaj a izbutit cea mai importantă victorie din istoria clubului, învingând astăzi, în „Mica Romă” pe Dinamo Bucureşti, deţinătoarea Cupei României. Elevele antrenorului Marius Macarie au furnizat bomba campionatului şi au trecut cu scorul de 3-1 (25-16, 23-25, 25-18, 25-20) de echipa ce reprezintă România în Champions League.
„Am avut forţă, am avut caracter, am avut inimă, am întâlnit un adversar puternic pe care l-am învins fără niciun dubiu. Astăzi am realizat o victorie MARE de tot, acum e Revelionul la Blaj. Atmosfera a fost fabuloasă, fetele merită felicitări depline. Dinamo a fost obosită, dar a şi abordat meciul oarecum cu nasul pe sus„, a spus Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Alba Blaj.
Pentru Volei Alba Blaj au evoluat Alice Kapelovies, Adriana Dudnic, Bojana Stojkovic, Marija Sandic, Roxana Lupu, Valentina Rusu, Laura Mastahac, Irina Alexandru, Melinda Dobeş.
Echipa din „Mica Romă” scrie istorie şi a realizat surpriza acestei stagiuni în prima ligă feminină. „Le-am spus fetelor că le vom prinde obosite şi am profitat de moment. A mers foarte bine serviciul, dacă nu reuşeam acest lucru eram victime sigure. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ şi să gestionăm foarte bine momentul magic. Fără îndoială că este cea mai importantă victorie a carierei mele, sunt foarte bucuros„, a declarat antrenorul Marius Macarie.
Deşi trăieşte un moment de graţie, formaţia blăjeană nu se poate relaxa, întrucât miercuri, la ora 17.00, în deplasare susţine prima manşă din sferturile de finală ale Cupei României, cu Ştiinţa Bacău, finalista ediţiei precedente.
Foto Dragoş BASARABA, Blaj
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 4: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” Macarie (Adu Academy Șona)
În Sâmbăta Mare, Liga 4, etapa a 25-a: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica, cu „careu” Mihu (4 reușite)! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” (5 goluri) Macarie (Adu Academy Șona) *Limbenii Limba – Performanța Ighiu 1-0 (1-0). Victorie prețioasă a nou-promovatei, împotriva unui oponent cu pretenții la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 15 minute
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 16 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale