SEBEȘ: Simpozionul naţional „Tradiţional şi step by step în slujba învăţământului românesc”, la a VII-a ediţie
Şcoala gimnazială „Silviu Cărpinişianu”, structură a Liceului Tehnologic Sebeş găzduieşte în perioada 2-3 noiembrie a VII-a ediţie a Simpozionului naţional „Tradiţional şi step by step în slujba învăţământului românesc”.
La simpozion s-au înscris aproximativ 70 de cadre didactice şi elevi din toată ţara. Tematica ediţiei din acest an este „Modele de bune practici în activitatea didactică” şi participă cu lucrări profesori şi elevi de la şcoli din Bucureşti, Craiova, Piteşti, Mehedinţi, Ploieşti, Bârlad, Braşov, Cluj, Oradea, Hunedoara, Reşiţa, Maramureş, Ialomiţa, Brăila, Bacău sau Suceava.
”Organizarea celei de-a şaptea ediţii a simpozionului demonstrează faptul că a avut un impact pozitiv asupra cadrelor didactice şi elevilor din întreaga ţară. Sperăm ca în timp să devină un etalon în desfăşurarea unor astfel de evenimente”, a spus prof. Petronela Irimie, director adjunct al Liceului Tehnologic Sebeş.
Simpozionul debutează vineri, 2 noiembrie, cu „Zilele porţilor deschise”, ocazie cu care sunt aniversaţi 10 ani de funcţionare a alternativei educaţionale Step by Step în şcoala din Sebeş. În intervalul orar 8.00-11.00 părinţii şi toţi cei interesaţi pot vizita şi lua parte la activităţile ce au loc la Şcoala gimnazială „Silviu Cărpinişianu”.
”Step by step înseamnă educarea elevului într-o manieră în care acesta nu resimte presiunea notei, a catalogului sau a temei, dar respectându-se programa şcolară”, a spus Gligor Stăvar, promotor al Step by Step în Sebeş, învăţător cu o activitate de peste 30 de ani.
Fiecare participant la Simpozionul naţional „Tradiţional şi step by step în slujba învăţământului românesc” va primi un DVD-ul cu ISSN cu lucrările prezentate, iar la secţiunea destinată elevilor, cele mai bune lucrări vor fi recompensate cu diplome şi premii.
Simpozionul este organizat în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, Casa Corpului Didactic Alba, Primăria Municipiului Sebeş şi Asociaţia ,,GISAS” Sebeş.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației
Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea la Bacalaureat 2025, publicată de Ministerul Educației Lista cu Olimpiadele și concursurile internaționale recunoscute pentru echivalarea probei scrise la examenul de Bacalaureat 2025 a fost publicată miercuri, 18 decembrie 2024, de Ministerul Educaţiei. Citește și: Cadrele didactice, studenții, foștii olimpici și cercetătorii vor fi plătiți cu […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 2 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 6 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi