Ședință de CL la Sebeș, cu doar jumătate dintre consilierii municipali
Luni, începând cu ora 16.00 la Primăria Sebeș a avut loc o ședință extraordinară de consliu local în cadrul căreia au fost adoptate 4 proiecte de hotărâre privind “înfrățirea” municipiului cu orașul Strășeni din Basarabia, Republica Moldova; stablirea unei delegații care să participe la Ziua orașului Strășeni; rezolvarea unei probleme cu centrala termică la Grupul Școlar Industrial Dorin Pavel și redistribuirea unor sume de bani din bugetul local.
Din cei 19 consilieri locali, ce formează CL Sebeș la această ședință au ajuns doar 10. Numărul limită de voturi de care acest gen de proiecte au nevoie pentru a fi adoptate.
Chiar și președintele desemnat pentru a prezida această ședință publică, respectiv conservatorul Gheorghe Feneșer a lipsit, în locul său fiind ales să conducă lucrările viceprimarul Adrian Bogdan.
Ședință ordinară de CL Sebeș va avea loc în data de 31 octombrie 2012.
Proiecte pe ordinea de zi a ședinței ordinare din 22 octombrie:
1.Proiect de hotrâre privind aprobarea încheierii Înțelegerii de înfrățire și cooperare dintre municipiul Sebeș și orașul Strășeni din Basarabia, Republica Moldova.
2.Proiect de hotărâre privind deplasarea unei delegații, care să reprezinte municipiul Sebeș în orașul Strășeni- Moldova, cu prilejul Zilei orașului Strășeni – 467 de ani de la prima sa atestaredocumentară și 100 de ani de la înființarea Parohiei “Sf. Preacuvioasa Parascheva”.
3.Proiect de hotrâre privind aprobarea Proiectului tehnic pentru obiectivul de investiții “Modificare instalație utilizare gaze naturale – Grup Școlar Industrial Dorin Pavel”
4. Proiect de hotrâre privind redistribuirea unor sume în cadrul Cap.65.02 Învățământ între obiective de investiții cuprinse în Lista obiectivelor de investiții pe anul 2012, finanțate din bugetul local, precum și introducerea unor obiective noi în cadrul acestei liste.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU în localitatea Unirea din județul Alba: Detașamentul de pompieri salvatori intervine pentru stingere
INCENDIU în localitatea Unirea din județul Alba: Detașamentul de pompieri salvatori intervine pentru stingere Un incendiu a avut loc astăzi, 19 decembrie 2024, în jurul orei 16:40, în localitatea Unirea din județul Alba. Potrivit primelor informații transmise de ISU Alba focul a izbucnit la o locuință. Citește și: ACCIDENT rutier pe o stradă din Cugir: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci