UPDATE/Tragedie într-o familie din Alba Iulia: O fetiță de 7 ani a murit aseară, la UPU Alba
Un echipaj SMURD al ISU Alba a intervenit ieri seară în Alba Iulia, într-un caz medical, la solicitarea părinților unei fetițe de 7 ani, aflată în stop cardio-respirator.
Potrivit reprezentantului ISU copilul a fost transportat de urgență la UPU Alba iar pe drum și la spital s-au efectuat manevrele de resuscitare care din nefericire n-au dat niciun rezultat.
Deși s-a presupus că ar fi o legătură între moartea copilului și un mic accident pe care acesta l-a avut saptămâna trecută la locul de joacă din centrul comercial Alba Mall, datele medicale nu duc la o asemenea concluzie. Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Alba spun că fetița s-ar fi ciocnit în timpul jocului de un alt copil iar ulterior, după aproximativ 3 ore, a leșinat. Părinții au prezentat-o la medic după 16 ore de la incident și a fost internată pentru investigații. Se pare că fetița nu era înregistrată cu probleme cardiace, boala fiind depistată la necropsie și că în urmă cu o lună a mai avut un episod de pierdere a cunoștinței.
Investigațiile efectuate de medici nu au relevat niciun risc medical imediat iar fetița a fost externată la rugămintea tatălui. Diagnosticul de deces este embolie pulmonară.
Potrivit reprezentanților IPJ Alba la această instituție nu s-a înregistrat nicio plângere și până în acest moment nu exista date oficiale că ar fi vorba despre o moarte suspectă.
,
UPDATE: Dr. Cristina Galoș, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică a făcut următoarele precizări:
”În cursul zilei de joi, 11.10.2012 părinții susțin că fetița s-a jucat pe un tobogan în cadrul unui magazin de tip MALL și se pare, din afirmațiile părinților, că aceasta ar fi fost împinsă din spate la momentul coborârii, și s-a speriat. După acest incident prezintă la domiciliu o vărsătură, aceași stare anxioasă, motiv pentru care se prezintă la Serviciul de Urgență al Spitalului Județean de Urgență Alba și este internată în cursul zilei de vineri în secția de pediatrie. Aici este investigată clinic, paraclinic și imagistic fără să se deceleze nimic suspect. Este ținută sub observație timp de 4 zile, timp în care nu prezintă alte acuze și este externată la cererea părinților în cursul zilei de ieri 15.10.2012. După o scurtă perioadă de timp de la externare, în aceeași zi, starea se alterează rapid și este adusă la serviciul de urgență al Spitalului Județean de Urgență Alba în stop cardio-respirator. În cursul zilei de astăzi, 16.10.2012 s-a procedat efectuarea autopsiei unde se constată că decesul s-a datorat unei insuficiențe cardio-respiratorii acute datorită trombozei de arteră pulmonară la bolnavă cu endocardită verucoasă preexistentă. În continuare, s-a procedat la extinderea examinărilor, a celor histo-patologice a căror rezultat va aduce alte amănunte referitoare la cauza decesului”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Curier Județeanacum 10 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 14 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 2 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri