”Ziua Europeană a Limbilor”, sărbătorită la Școala Singidava din Cugir
”Uniți în diversitate” a fost genericul sub care consilierul educativ al Școlii gimnaziale Singidava Cugir, prof. Dan Moldovan, a deschis evenimentul consacrat celebrării ”Zilei Europene a limbilor”, un proiect menit a insufla copiilor dragostea de învățare a limbilor straine, de a-i obișnui cu textele literaturii universale, dar și a-i învăța să descopere legăturile existente între România și celelalte state europene.
Acțiunea s-a concretizat în prezența a peste 100 de participanți, prin recitarea unor poezii reprezentative ale autorilor canonici români Mihai Eminescu și Lucian Blaga, atât în limba română cât și în limbile franceză, engleză și spaniola, sau prin recitarea unor sonete din Shakespeare, dar și prin diverse dramatizări: pamflet în limba franceză dupa ”Scufița Roșie” – ”Scufița Verde”, pamflet în limba română și limba italiană după ”Romeo și
Julieta” și o scurtă piesă de teatru în limbile română, spaniolă și engleză ”Cousins from England”. Elevii unei clase a IV-a au prezentat în limbile română și engleză drapelurile celor mai importante țări europene. Spectacolul s-a încheiat cu intonarea Imnului Uniunii Europene ”Oda Bucuriei”, în limba română și limba engleză.
Elevii au fost coordonați de către membrii Comisiei Metodice de Limbă și Comunicare: Nicoleta Văsui, Bogdana Sabău, Eugenia Bălteanu, Dan Moldovan, Oana Horciu și Anca Iounaș, care au pregatit planșe și prezentări Power Point în care au descris diferite țări europene. Așa au fost descoperite istoria și tradiția unor țări cum ar fi: Franța, Marea Britanie, Irlanda, Polonia, Italia, Spania Austria, Germania sau Grecia.
Într-un cadru festiv, elevii au primit diplome de participare, iar la plecare au fost rugați să scrie un cuvânt în orice limbă străină cunoscută, creându-se astfel ”Copacul diversității”.
La manifestare au luat parte ca invitați, directorul școlii, Monalisa Borza și directorul adjunct, Gabriele Lupu. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
VIDEO | Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități
Proiectul educaţional „Şi eu am un vis”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă din Alba Iulia: Dezbateri și prezentări privind aspecte din viaţa cotidiană, performanţele şi realizările obţinute de persoanele cu dizabilități 3 Decembrie marchează, pe întreg mapamondul, Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilități. Este ziua în care fiecare dintre noi poate deveni mai conștient […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci