Taxa de poluare se plăteşte şi la a doua înmatriculare
O nouă reglementare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) se referă la obligativitatea de plată a taxei de poluare şi în situaţia reintroducerii în parcul naţional a unui autoturism scos din parcul naţional, pentru care s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei. Este situaţia maşinilor care erau radiate în România, apoi scoase din ţară – în Bulgaria, unde costurile înmatriculării pot fi chiar şi de 10 ori mai mici, sau în Moldova, unde nu se plăteşte taxa de poluare, după care proprietarii reveneau cu ele în România şi nu mai plăteau această taxă. De acum încolo o vor plăti. Ordinul preşedintelui ANAF nr. 986/2008 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pe poluare pentru autovehicule a fost modificat printr-un nou ordin, nr. 1.957/2011. De fapt, măsura plăţii taxei de poluare şi în situaţia reintroducerii unei maşini în parcul naţional a fost luată prin OUG 118 din 23 decembrie 2010, privind modificarea şi completarea OUG 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. Aceasta este obligatorie de la 1 ianuarie 2011, însă abia acum ANAF a stabilit formularele, prin ordinul care a intrat în vigoare din 14 aprilie. Legea prevede că atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto naţional se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România. În termeni legali, prin scoatere din parcul auto naţional se înţelege exportul autovehiculelor în afara teritoriului comunitar, transferul şi înmatricularea pe teritoriul altui stat membru, predarea autovehiculelor în vederea dezmembrării, precum şi distrugerea accidentală a autovehiculelor şi predarea acestora în vederea dezmembrării. În acest context legislativ, mulţi cetăţeni îşi radiau maşinile în România, recuperau taxa de poluare, le înmatriculau într-o ţară în care costurile erau mult mai reduse, după care reveneau cu ele în ţară şi le reînmatriculau. Întrucât legea se referă la obligativitatea plăţii taxei la prima înmatriculare în România, se interpreta că această taxă nu se mai plăteşte şi la a doua înmatriculare. În prezent, obligaţia de plată a taxei de poluare intervine: cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România; la repunerea în circulaţie a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri (de exemplu, vehicule istorice, vehicule acordate instituţiilor de învăţământ, sănătate şi cultură, ministerelor, altor organe ale administraţiei publice, structurilor patronale şi sindicale etc.) şi mai nou: c) la reintroducerea în parcul naţional a unui autoturism, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul naţional, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei.
lEste posibil ca legea să fie din nou revizuită
Recent, Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) a decis că taxa de primă înmatriculare sau de poluare pentru maşinile second hand din România este ilegală. Într-un comunicat al CEJ se precizează că „taxa de poluare introdusă de România, impusă maşinilor la prima lor înregistrare în România, contravine legislaţiei Uniunii Europene. Legea are efectul de a descuraja importul şi punerea în circulaţie a maşinilor second hand cumpărate în alte state membre“. Guvernul urmăreşte să descurajeze însă importurile de maşini second hand din alte ţări, în condiţiile în care investeşte în Programul „Rabla”. Totuşi, Executivul a anunţat constituirea unei comisii care va stabili, în maximum două săptămâni, dacă opinia Curţii Europene de Justiţie privind ilegalitatea taxei de primă înmatriculare impune modificarea legislaţiei. Pe de altă parte, ministrul Mediului afirma că decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene privind legalitatea taxei de primă înmatriculare se referă la forma iniţială a legii prin care aceasta a fost introdusă, şi nu la cea modificată în 2010. Însă dispoziţiile privind obligativitatea taxei de poluare sunt aceleaşi ca în vechea reglementare, la care s-a adăugat faptul că taxa trebuie plătită şi la reintroducerea în parcul auto naţional a unui autoturism, dacă la momentul scoaterii sale din parcul naţional i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduală a taxei. Deci verdictul Curţii Europene de Justiţie s-a bazat pe dispoziţiile OUG 50/2008, care sunt şi acum în vigoare. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Anunț finalizare proiect „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511
Anunț Proiectul „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate, fiind realizată modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur și Sticlarilor, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
MESAJE de Mos CRACIUN 2024 hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 4 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana