M. Oprea, Ad. Câmpeanu şi Negură iertaţi de şefii Unirii!
Măsurile radicale luate săptămâna trecută de şefii ocupantei ultimei poziţii în clasamentul seriei vestice s-au dovedit o simplă furtună într-un pahar cu apă. Astfel, după ce au fost anunţaţi că sunt excluşi din lot, jucătorii Mircea Oprea, Adrian Câmpeanu şi George Negură (deocamdată indisponibil) au fost reprimiţi la antrenamente şi iertaţi, cei trei trebuind iniţial să-şi rezilieze contractele. „E bine că s-a îngropat securea războiului şi încercăm să punem toţi umărul la salvarea echipei. Din păcate am unele dureri la genunchiul stâng”, a declarat Mircea Oprea, care e posibil să joace fundaş stânga, un post deficitar în contextul absenţei titularului obişnuit Alexandru Giurgiu. Problemele medicale există şi în cazul altor trei echipieri albaiulieni, Pistol, C. Cristea şi G. Ivan, care şi ieri s-au pregătit separat. „Sunt momente grele şi trebuie să strângem rândurile pentru a câştiga cu orice preţ meciul cu bihorenii”, a comentat unul dintre oficialii „alb-negrilor”. Cum în precedenta rundă, FC Unirea a fost umilită la Mioveni, retrogradarea bate la uşă şi problemele de lot sunt acute, antrenorul Gabriel Rotaru a încercat astfel să-i înduplece pe diriguitorii clubului, iertându-l totodată şi pe francezul Yamoudou Camara, ce s-a dat „lovit” din motive financiare în ultimele două jocuri.
l”Cetate” teritoriu interzis pentru FC Bihor!
FC Bihor, ce-l are în efectiv pe C. Selagea are o adevărată tradiţie nefavorabilă în duelurile de pe „Cetate”, ultimul joc câştigat fiind în urmă cu aproape 9 ani, 2-1 în 22 mai 2002. Au urmat 6 victorii la rând ale amfitrionilor, cu unele meciuri dramatice, serie începută în primăvara anului 2003, cu acel fabulos 4-3 de poveste, după ce oaspeţii conduceau în minutul 71 cu 3-0, iar buturile adverse erau apărate tocmai de actualul „principal” al gazdelor, Gabriel Rotaru! La rând au venit succesele din 2004 (1-0 în Divizia A), 2006 (primăvara, 2-1 în prelungiri şi 1-0 toamna) şi 2008 (4-0 primăvara, respectiv 3-0 în 16 august, cu un gol semnat de… Selagea), la ultimele 5 jocuri, „Roti” fiind în tabăra albaiuliană. După jocul din tur, câştigat de FC Bihor cu 2-0, în etapa a 9-a, barca uniristă a fost părăsită de antrenorul Marius Baciu şi până la finalul turului uniriştii au mai strâns un singur punct. Să nu uităm însă că trupa de pe Crişuri, „campioana primăverii” cu 17 puncte, este neînvinsă în retur (5 victorii şi două remize) şi a câştigat trei întâlniri externe la rând, la Sibiu, Mioveni şi Iaşi, cu contracandidatele la promovare! ` Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor
Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2, revenire de senzație a vicecampioanei, de la 0-2! Echipa din „Mica Romă” continuă seria victoriilor Volei Alba Blaj – CSM Lugoj 3-2 (22-25, 25-27, 25-23, 25-18, 15-11), în derby-ul etapei a 10-a a Diviziei A1 la volei feminin. Echipa din „Mica Romă” a câștigat dramatic partida, după o […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 4 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918