Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Chestiunea romilor la nivel local – Cazul comunei Jidvei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Odată cu debutul campaniei de recoltare a viilor, a  început şi campania de sustragere a strugurilor en-gros şi en-detail. Numai într-o singură zi au fost prinşi la furat 40 de ţigani, unii angajaţi temporar la culesul viilor. Dacă până acum se furau aracii din metal, sârma de aluminiu sau clemele de prins sârma, care au fost recuperate din depozitele REMAT din Târnăveni sau Blaj, acum ţinta au devenit strugurii, care se fură prin cele mai originale metode. Zilnic, lucrătorii postului de poliţie intervin pentru a stopa furturile.

Numai într-o singură zi au fost prinşi la furat, aşa cum am arătat, 40 de romi (din Veseuş în special) care au fost chemaţi la postul de poliţie pentru a da declaraţii, timp în care alţi trei ţigani au fost prinşi la furat. Din păcate, hoţilor nu li se prea poate face mare lucru. Dosarele penale întocmite de Poliţie şi trimise la Parchet sau Judecătoria Blaj primesc NUP sau SUP, căci se consideră că persoanele în cauză nu prezintă pericol social.

Aşa că, de cele mai multe ori, întâi primesc avertisment. Primesc o dată, dar a doua oară prinşi din nou la furat trebuie cel puţin amendaţi, fiind recidivişti. Spun trebuie, pentru că de obicei de amenzi se feresc toate autorităţile locale. În special primăriilor nu le convine ca romii să fie amendaţi, pentru că nu au de unde plăti amenda decât dacă li se trage din ajutorul social. Ori, acest ajutor este şi el atât de mic, de aşteptat de romi, încât nu poate fi plătit decât cu preţul altor… furturi.

Şi atunci, primarii preferă să nu se înregistreze cu amenzi, pentru că rămân cu debite pe care nu le poate onora primăria. Există în această atitudine a primăriilor şi o tentă electorală, căci fiecare primar ţine neapărat să se pună bine cu romii, de aceea ei sunt cei mai harnici votanţi şi cei mai uşor de manipulat, tocmai din cauza sărăciei. De fapt, la Jidvei, ca şi în alte comune şi oraşe din judeţ, ei au înclinat balanţa victoriei în alegerile locale!

Cu romii din Jidvei a încercat să se pună bine şi compania familiei Necşulescu. Circa 150-200 de romi au fost angajaţi în firmă, copiii lor frecventează grădiniţele întreţinute de SC Jidvei, iar cei mai nevoiaşi, aflaţi pe listele de ajutor social al Primăriei, primesc zilnic gratuit câte o pâine, ca să nu mai vorbim de tot felul de sponsorizări zilnice. Din păcate, în loc să-şi vadă de treabă, ţiganii s-au dedat la furturi, cu sacii şi căruţele ori lasă tarlale întregi neculese pe care apoi le pogârcesc ori ascund recolta în pământ pentru a o reculege după ce culesul se încheie!

Aşa că firma a fost nevoită să aducă la culesul viilor oameni din zona Târgu Mureş sau Bistriţa. O situaţie care nu convine nimănui, mai ales Companiei Jidvei, care a investit şi investeşte mult în comunitatea locală, inclusiv pentru binele romilor. Ce se poate face?

Discutând cu preşedintele Companiei Jidvei, dl. Ing. Claudiu Necşulescu, acesta ar fi dispus să investească şi mai mult în educaţia romilor, a copiilor şi tinerilor, dar şi să angajeze mai mulţi romi, cu condiţia ca şi statul român să vrea şi el acest lucru. Adică, să contribuie şi el la la integrarea romilor în societate, scutindu-i pe angajatori de plata taxelor şi impozitelor sub forma asigurărilor sociale. Firma să plătească salariul net, iar statul să asigure plata asigurărilor sociale.

Ar fi o bună soluţie pentru ca tot mai mulţi romi să aibă „servici” aşa cum aveau odinioară, pe vremea lui Ceauşescu. În loc ca banii statului să fie daţi pe mâna unor ONG-uri care-i toacă fără să creeze vreun loc de muncă (aşa cum s-a întâmplat şi la Veseuş) ori pe tot felul de proiecte POSDRU fără finalitate şi care chiar îi îmbogăţesc pe cei care le gestionează, ar fi de preferat şi mai ales necesar să fie încurajate firmele private să-i angajeze pe tinerii romi, căci ei au ajuns cei mai mari hoţi la Jidvei, acum, la culesul strugurilor.

Mă întreb ce vor face după încheierea campaniei de recoltare? Probabil că vor da buzna la furatul aracilor, sârmelor şi clemelor din aluminiu, astfel ca paguba să fie deplină iar investiţiile care au costat milioane de euro să fie distruse. Poliţia din Jidvei, care nici măcar nu are schema întreagă, iar benzina pentru maşinile poliţiştilor este mereu înjumătăţită, consumul fiind calculat ca la oraş, nu pentru drumuri grele, nu poate face faţă asaltului hoţilor. Mai ales că lucrează în van, pentru că dosarele trimise la Judecătorie sau la Parchet se soluţionează cu o pedeapsă ce încurajează hoţia: adică interzicerea părăsirii localităţii! Sau altfel spus, reîntoarcerea la locul faptei, adică a furturilor.

Aşadar, la Jidvei, ca şi în toată ţara, problema romilor este o chestiune ce nu mai suferă amânare. Nu doar de dragul Franţei ci şi spre binele nostru, căci romii trebuie să se bucure de o politică nouă în care aspectul electoral, pur politic să nu mai fie predominant, iar investiţiile statului pentru integrarea lor în societate să fie date pe mâna privaţilor, care trebuie ajutaţi şi sprijiniţi prin scutiri de taxe şi impozite şi alte avantaje atunci când dau de lucru romilor şi mai ales tinerilor acestora.

Poate că şi Uniunea Europeană ar trebui să folosească mai eficient banii alocaţi pentru formarea profesională a romilor, dându-i tot pe mâna privaţilor şi nu a unor ONG-uri care toacă banii, ca să nu zic fură, astfel că au devenit mari specialişti în ciorditul euroilor! De aici slaba performanţă în ridicarea stării sociale a romilor şi lichidarea mizeriei de care au parte chiar în ţara lor natală! Ceea ce este chiar… mizerabil!

Gheorghe CIUL


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !

Ziarul Unirea

Publicat

în

Mesaje de Crăciun 2024 în limba engleză traduse în română • Merry Christmas ! • Texte cu urări, felicitări şi mesaje de sărbători în limba engleză care pot fi transmise prin telefon. Mesajele de Crăciun pot fi trimise și în limba engleză. Copiii, adulții și chiar și bunicii ar fi plăcut surprinși să primească un […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea