Concursul de vinuri ”Strugurele de Aur”: Au intrat în competiție peste 26 de producători din toată țara
Cele mai bune vinuri din țară sunt testate în aceste zile la Alba Iulia, în cadrul concursului ”Strugurele de Aur”, ajuns în acest an la cea de-a VI-a ediție. Au intrat în competiție peste 26 de companii producătoare care participă cu 170 de probe de vinuri albe, roșii, efervescente dar și vinuri de colecție și vinuri speciale.
Potrivit președintelui Asociației Degustătorilor Autorizați din România, Dan Boboc, scopul concursului este promovarea vinurilor de calitate, antrenarea partenerilor din piața vinului într-o competiție benefică în folosul consumatorului dar și educarea publicului privind caracteristicile și tipicitatea vinurilor românești și din import comercializate în România.
Probele au fost secretizate și codificate cu două zile înainte de începerea concursului iar sistemul de notare este cel practicat de Organizația Internațională a Vinului, cu puncte de la 0 la 100.
Pentru a putea participa la concurs fiecare probă de vin trebuie să respecte condițiile de ambalare, marcare și îmbuteliere. În plus fiecare probă trebuie însoțită de buletinul de analiză care conține parametrii fizico-chimici. Ca să testeze vinurile, degustătorului îi sunt servit probe din sticle învelite în hârtie, pentru ca acesta să nu știe ce gustă.
Distincțiile, care nu pot depăși 40% din numărul total de probe intrate în concurs, se acordă în funcție de punctajul obţinut, respectiv între 90 – 100 de puncte – Medalia de aur; între 80 – 89,9 – Medalia de argint; între 70 – 79,9 Medalia de bronz; între 60 – 69,9 Diploma de onoare; între 50 – 59,9 Diploma de participare.
Potrivit specialiștilor vinurile românești câștigă teren și sunt extem de apreciate atât în țară cât și peste hotare. Acest lucru este justificat prin noile soiuri aduse, dar și prin tehnologiile implementate odată cu aderarea la piața comună.
”An de an suntem cu vizibilitate mai mare nu numai prin vinurile produse de români ci și prin vinurile produse de investitorii străini în România. Nu întâmplător aici avem francezi, italieni, germani care au venit și au cumpărat și fac vinuri de mare valoare pe care le duc în țările de origine”, a spus Dan Boboc.
Prezent la conferința de presă din deschiderea concursului, Ioan Stanciu, președintele Asociației Țara Vinului a precizat că județul Alba are condiții excelente pentru cultura viței de vie având în vedere că aici se pot obține vinuri de foarte bună calitate pe plantațiile care însumează 6.400 de hectare.
Concursul se desfășoară la Hotel „Cetate” din Alba Iulia, în perioada 3 – 5 septembrie și este organizat, ca și în anii trecuți, de Asociația Degustătorilor Autorizați din România, Organizația Națională Interprofesională a Vinului și Consiliul Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie
Schengen 2025: Bulgaria va introduce controlul la frontiera cu România pentru șase luni, începând cu 1 ianuarie Guvernul de Sofia a hotărât miercuri, 18 decembrie 2024, că va introduce controale la granița cu România, începând din 1 ianuarie 2025. Decizia este una temporară și a fost luată cu scopul de a preveni potenţialele ameninţări la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor
-
Actualitateacum o zi
18 decembrie: Sfântul Daniil Sihastrul, sărbătoare cu cruce albastră în calendarul ortodox. Ce înseamnă și ce nu ai voie să faci