Arena Alba Iulia calificată la „masa verde” în Cupa României! *Echipa lui Ovidiu Barna va juca marţi cu Voinţa Sibiu
Arena Alba Iulia s-a calificat la „masa verde” în faza a 4-a a Cupei României, după decizia de azi a FRF! Reprezentanţii echipei Arena Alba Iulia au fost prezenţi în această după-amiază la FRF pentru soluţionarea contestaţiei depuse la finele întâlnirii cu Unirea Floreşti, din etapa a 3-a a Cupei României. Albaiulienii au fost eliminaţi după executarea loviturilor de departajare, însă adversarii au utilizat doi jucători „pe fals”, portarul Vâtcă (în fapt Szabo) şi atacantul Pal, iar situaţia nu a rămas nepedepsită de forurul federal. „Noi am prezentat documente în acest sens şi cred că probele sunt sugestive”, a declarat antrenorul Ovidiu Barna.
În acest caz, Arena Alba Iulia îşi continuă parcursul în competiţia suprizelor, după ce a trecut pe rând de Gloria Arad (1-0), CFR Simeria (neprezentare) şi Unirea Floreşti (la „masa verde”). Formaţia nou-promovată în Liga a IV-a aşteaptă marţi la Mihalţ pe Voinţa Sibiu, duel între două combatante care în vară erau despărţite de 5 eşaloane competiţionale. Tot în 28 august, de la ora 17.30, în etapa a 4-a a Cupei României mai sunt disputele între rivalele Olimpia Satu Mare şi FC Maramureş Universitar Baia Mare, respectiv Seso Câmpia Turzii – FC Unirea Alba Iulia. „Alb-negrii” nu sunt siguri că vor susţine acest joc, primul oficial, întrucât trăiesc sub spectrul neprogramării, din pricina neachitării a trei baremuri de arbitraj din campionatul trecut.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii