Peste 6.700 de persoane figurează în plus pe listele permanente din județul Alba
Peste 6.700 de persoane din judeţul Alba nu ar fi trebuit să apară pe listele electorale de la referendum, potrivit actualizării datelor de către primării, majoritatea fiind cetățeni cu acte de identitate expirate.
Purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului Alba, Ada Rus, în total este vorba despre 6.731 de persoane cu drept de vot din judeţ care figurau în 10 iulie pe listele electorale permanente deși ar fi trebuit să fie radiate.
Dintre acestea 211 sunt persoane decedate, 45 şi-au pierdut dreptul de a vota, 63 care au obţinut statutul de cetăţean român cu domiciliul în străinătate dovedit prin deţinerea unui paşaport cu menţionarea ţării de domiciliu, 5.757 al căror act de identate a expirat şi nu a fost reînnoit, 47 şi-au schimbat domiciliul fără a fi radiate din lista localităţii rezidenţei anterioare, 6 persoane care se identifică la un domiciliu într-un număr ce nu se corelează cu suprafaţa locuibilă şi numărul de camere ale imobilului, 27 care şi-au schimbat numele prin căsătorie sau divorţ pe care administrativă și 575 de persoane cu reşedinţa/ domiciliul în străinătate.
Toate cele 78 de primării au transmis datele solicitate, cu menţiunea că 8 dintre acestea au comunicat faptul că pe listele lor nu există nicio persoană care să se încadreze într-una dintre cele 9 categorii ce au făcut obiectul verificărilor din ultimele zile. În această situaţie sunt primăriile Blaj, Zlatna, Albac, Ciuruleasa, Cîlnic, Gîrbova, Gîrda de Sus, şi Mogoş.
„Aşa cum am spus de la bun început, nu am considerat că există cifre greşite în cazul de faţă. Toate primăriile şi-au asumat informaţiile pe care ni le-au transmis în vederea centralizării şi comunicării lor la termenul stabilit către Guvern. Rolul nostru nu a fost nicio clipă acela de a opera vreo modificare în listele electorale permanente, ci acela de a identifica cazurile de persoane care ar fi trebuit radiate de pe aceste liste” a precizat Dan Coriolan Simedru, prefectul judeţului Alba.
Vă reamintim că potrivit adresei transmise Biroului Electoral Central de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din MAI la începutul lunii iulie, pe listele electorale permanente din județul Alba erau înscrise 319.530 de persoane cu drept de vot. Dintre acestea s-au prezentat la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu 37,18%, adică 118.811 alegători dintre care au votat “DA” – 100.873 alegători (84,90 la sută dintre participanţii la vot), iar “NU” – 16.236 de alegători (13,66 la sută).
Ministrul delegat pentru Administraţie, Radu Stroe, a declarat, în această dimineață, că MAI are cifrele rezultate în centralizării datelor primite din teritoriu privind listele electorale permanente, fiind aşteptate şi de la Ministerul de Externe datele privind românii care locuiesc şi lucrează în străinătate.
Stroe a mai spus că aceste date sunt de natură să răstoarne situaţia de la Curtea Constituţională în legătură cu referendumul din 29 iulie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 37 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii