Rămâi conectat

Ştirea zilei

IPJ Alba a declanşat o anchetă internă privind abaterile unor poliţişti

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cititorii noştri fideli îşi mai amintesc, poate, că în data de 15 septembrie a acestui an, în cotidianul nostru a fost publicat un grupaj de articole vizând anumite abateri pe care, în opinia celor ce ne-au sesizat, le-ar fi comis nişte poliţişti. În urma celor publicate de noi, comisarul şef Tudor Grindean, şeful IPJ Alba, a dispus imediat o anchetă internă pentru a clarifica cele sesizate de noi. Redăm mai jos rezultatele acestei anchete, domnul Grindean precizând că instituţia pe care o conduce va fi întotdeauna sensibilă la sesizările cetăţenilor şi că, atunci când acestea se vor confirma în urma verificărilor, se vor lua măsurile de rigoare.
l”Vânătorii de chiştoace” erau de la Poliţia Comunitară
Referitor la atenţionarea cu sancţionarea subsemnatului cu privire la o ţigară aruncată în rigolă, din verificări reiese că niciun echipaj al IPJ Alba nu se afla atunci în zona respectivă (Casa de Cultură a Sindicatelor), deoarece zona istorică se află în sfera de atribuţii a Poliţiei Comunitare. Deci „vânătorii de chiştoace” nu sunt în subordinea comisarului şef Tudor Grindean, ci în subordinea primarului Mircea Hava! Eu personal îmi menţin dezacordul şi nemulţumirea cu privire la atitudinea celor doi poliţişti comunitari care erau gata să mă sancţioneze pentru un gest (necivilizat, de acord, dar lipsit de periculozitate), în timp ce seara, în aceeaşi zonă (Catedrala Reîntregirii şi Casa de Cultură a Sindicatelor) o gaşcă de tineri, băieţi şi fete, alcoolizaţi şi agresivi, ambalează la maxim motoarele motocicletelor lor, la ore târzii, tulburând odihna locuitorilor din zonă. Şi atunci, desigur, nu se află nici picior de poliţist comunitar pe-acolo… Aşa cum nu se află nici pe la colţurile de stradă unde îşi exersează umorul şi musculatura băieţii de cartier.
lCazul de la Sântimbru s-a rezolvat, iar traficul greu a fost întrerupt
O altă sesizare publicată de noi făcea referire la traficul greu prin comuna Sântimbru. Pe porţiunea cu pricina s-a îmbunătăţit semnalizarea rutieră, fiind instalate indicatoare cu semne adiţionale. Prin urmare, pe acolo nu se mai circulă cu gabarit mare decât în baza unei autorizaţii emise de administratorul drumului public respectiv, care în acest caz este Consiliul Judeţean Alba. Imediat după cele sesizate de noi, Poliţia Rutieră s-a concentrat asupra zonei şi, pentru nerespectarea interdicţiei, a acordat 55 de sancţiuni în valoare totală de aproape 90 de milioane de lei. Şi nu numai Poliţia s-a dovedit sensibilă la sesizarea noastră, şi are în permanentă atenţie drumul respectiv, ci şi inspectorii din cadrul Consiliului Judeţean Alba, care efectuează controale la Sântimbru, în mod regulat. Desigur, astfel de zone cu interdicţie, pe care se circulă doar cu autorizaţie din partea administratorului drumului public, mai există în judeţul nostru. De pildă la Ciugud, unde autorizaţiile sunt acordate de primărie, deoarece drumul se află în administrarea acesteia.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea aspect sesizat, cu privire la refuzul şefului de post din Sântimbru de a înregistra o petiţie referitoare la un minor, şi această problemă s-a lămurit. Petentul dorea un fel de „oficializare” a unui document, prin înregistrarea şi ştampilarea acestuia la Poliţie. Ori această „oficializare” nu intra în atribuţiile poliţistului, ci, eventual, ale Primăriei. Oricum, sesizarea a fost înregistrată la IPJ Alba.
lAgresiune, drum blocat la Meteş şi o situaţie… în coadă de peşte
Un alt caz a fost cel al lui Alexandu Pascal, din comuna Meteş, care a fost bătut cu ranga, noaptea, în propria curte, iar presupusul autor a fost cadorisit cu NUP (neînceperea urmăririi penale). În acest caz, dosarul instrumentat de polţişti a fost înaintat procurorului cu recomandarea de începere a urmăririi penale, dar acesta a apreciat că nu sunt suficiente probe, cu atât mai mult cu cât cel pe care Pascal îl consideră agresor (pentru un diferend mai vechi între cei doi) a putut dovedi că în noaptea respectivă se afla la Alba Iulia. Furios pentru această rezoluţie a procurorului, Pascal a recurs atunci la blocarea unui drum ce trece pe proprietatea lui, folosit de „agresor”, precum şi de alte familii din zonă. Şi de-aici altă tevatură: lui Pascal i s-a întocmit dosar penal, pentru blocarea unui „drum public”, deşi pe schiţele pe care eu personal le-am verificat, drumul figurează ca „drum de pământ”. Aici lucrurile sunt ceva mai complicate, deoarece de la Primăria Meteş s-a înaintat un document prin care se certifică faptul că acea amărâtă de cărare bătătorită este „drum public”. Greu de înţeles cum poate fi „drum public” un drumeag pe care primăria nu-l are în administrare. Dar, mă rog, acest aspect trebuie să-l lămurească domnul Pascal mai întâi în instanţă, nicidecum cu scandal pe la Poliţie şi la presă. Pentru că, dacă eu unul i-am ignorat atitudinea jignitoare, poliţiştii s-ar putea considera ultragiaţi şi totul se va întoarce împotriva lui, ca al unuia care a vrut să-şi facă singur dreptate. Prin injurii şi gesturi ameninţătoare.
Dar, până la instanţă, problema rămâne oarecum în „coadă de peşte”, iar eu am mari dubii cu privire la faptul că acel drumeag din grădina lui Pascal ar fi „drum public”, în ciuda adeverinţei de la Primăria Meteş. De ce? Păi, pentru că primarul este… fratele ajutorului şefului de post! Oricum, nu Poliţia stabileşte dreptul de proprietate sau de servitute, şi nici dacă un drum este public sau ba!
lHoţul martor şi păgubaşul sancţionat de la Zlatna
Ultimul caz sesizat era cel al lui Mircea Ţibrea din Zlatna, care a reclamat că i se fură sistematic diferite bunuri dintr-o hală a fostului Ampelum, al cărei proprietar este. A fost cu adevărat sancţionat pentru faptul că nu avea pază la hala respectivă, conform legii, dar nu în cadrul unui control „ţintit”, cu scop de răzbunare din partea poliţiştilor, ci în cadrul unui control tematic, de anvergură, efectuat în tot judeţul, la bănci şi societăţi comerciale. Iar „hoţul luat ca martor” la procesul verbal nu a fost găsit în incinta halei şi nu avea asupra lui bunuri care să-l incrimineze. Pe de altă parte, păgubaşul a făcut nu  mai puţin de 15 plângeri penale la Poliţie, care au fost luate în lucru. Dintre acestea 6 s-au soldat cu NUP, 3 se află în stadiul de înaintare către procuror, iar alte 6 se află încă în lucru. În aceste circumstanţe conchid că dacă fiecare zlătnean s-ar plânge atât de des la Poliţie, efectivele din localitate ar trebui triplate! De asemenea, legea îl obligă pe proprietar să îşi asigure şi personal paza. Dar, deh, un paznic trebuie plătit, gardul trebuie reparat, iar asta înseamnă investiţie…
Cam astea au fost rezultatele anchetei interne, comisarul şef Tudor Grindean afirmând în încheiere că va da atenţie oricărei sesizări cu privire la abaterile sau abuzurile comise de subalternii săi. Sesizări ce pot fi făcute direct, nu numai prin intermediul presei. Oricum, noi vă aşteptăm în continuare la redacţie pentru a ne comunica nemulţumirile dumneavoastră cu privire la prestaţia poliţiştilor.
Ioan HĂNŢULESCU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Accident MORTAL pe DN 17C, provocat de un șofer din Alba: Un bărbat a DECEDAT după impactul violent dintre un autocamion și o mașină

Ziarul Unirea

Publicat

în

Accident MORTAL pe DN 17C, provocat de un șofer din Alba: Un bărbat a DECEDAT după impactul violent dintre un autocamion și o mașină Un accident mortal a avut loc luni pe DN 17C, în județul Bistrița-Năsăud. Un bărbat din Cluj a decedat după ce un șofer din Alba, aflat la volanul unui autocamion, a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea