Meciuri amicale: FC Hunedoara – FC Unirea 4-1 (0-1) *Voinţa Sibiu – FC Maramureş Baia Mare 0-0
*”Alb-negrii” au capotat după pauză
Astăzi, într-o partidă de verificare, FC Hunedoara – FC Unirea Alba Iulia 4-1 (0-1), echipa lui Gherman pierzând al treilea meci de verificare din cele 4 disputate. După ce au condus în primul act graţie reuşitei semnate de Cl. Oara (12), albaiulienii au avut o a doua repriză de coşmar, întârzierea cu care au început pregătirile punându-şi amprenta. Amfitrionii conduşi de Marius Opric au înscris de 4 ori prin Făgărăşanu (59, penalty, uşor acordat), R. Cristian (63), D. Suciu (64), Pepenar (75, ex-uniristul învingându-l pe hunedoreanul Pascal din lovitură liberă). Pentru FC Unirea au evoluat: Pascal (83, Clipici) – I. Stan (88, Rondac, înprobe, fost la Naţional Sebiş), Schuller (80, Potopea), Bumbac (69, Fulea), Bucurică (75, M. Oprea) – Istrate (83, Contor), Negură (75, Coţolan), M. Găldean (originar din Sebeş, a evoluat în ligile inferioare din Italia; 82, R. Moga), M. Petrescu (61, Benga) – S. Mureşan (89, G. Croitoru), Cl. Oara (67, A. Ianc).
„Suntem în urmă cu pregătirea şi în actul secund am acuzat fireşti probleme fizice. În prima repriză ne-am comportat foarte bine, dar apoi am căzut şi, pe fondul multiplelor înlocuiri, scorul a luat proporţii”, a spus antrenorul Stelian Gherman. FC Unirea va mai juca miercuri, 15 august, de la ora 18.00, acasă cu FCM Tg Mureş.
*Remize pentru băimăreni
Dacă vineri seară, la Zlatna, în nocturnă, FC Maramureş Baia Mare a remizat cu CSO Cugir, scor 1-1 (0-1), goluri înscrise de V. Dârle, respectiv L. Itu, azi băimărenii au înregistrat un nou egal, 0-0, în deplasare cu fosta prim-divizionară Voinţa Sibiu. Romică Buia a mizat pe următorii: Olaru – Vălimăreanu, Hodor, Faye, De Rosa – Achim, Urs, Negrea, Liutec – Seydou, Mantas (lituanian, în probe, nu va fi reţinut; vineri au mai fost testaţi doi brazilieni ce nu au convins), mai intrând Apostol, Duruş, Mariş, I. Grozav, Giurgiu, Deac, V. Pop. A. Câmpean, G. Toma, Gavrilă şi R. David au fost folosiţi în întâlnirea cu echipa cugireană.
Foto Ziarul Hunedoreanului
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii