Preşedintele Ligii Aleşilor Locali, Adrian Teban:”Fără vot, nu există democraţie”
Ca reprezentant al aleşilor locali, ca simplu cetăţen, ca tânăr care a crezut în democraţia dobândită cu sacrificiu în 1989, mă văd dator să iau poziţie faţă de atitudinea perfidă şi nedemocratică a lui Traian Băsescu şi a PDL-ului de a boicota dreptul de a vota. Acesta este, incontestabil, cel mai mare câştig al evenimentelor de acum 22 de ani. Votul este însăşi expresia democraţiei. Nu există exercitiu mai democratic decât votul.
Încercarea de a convinge oamenii să nu se prezinte la referendum îl descalifică pe Traian Băsescu şi PDL-ul. Dincolo de laşitate lor de a da faţă în faţă cu electoratul, această descurajare a cetăţeanului de a vota reprezintă un atentat la un drept constituţional, un act total antidemocratic. Totodată, Traian Băsescu dovedeşte aceeaşi atitudine de dispreţ faţă de omul de rând, pe care îl doreşte inert, tăcut, resemnat, uşor de manipulat şi de controlat. Uită preşedintele suspendat că orice om politic care ocupă o funcţie publică, indiferent că este cea de primar, de consilier, de parlamentar sau de preşedinte, beneficiază de legitimitate ca urmare a voinţei populare exprimate. Însă tocmai de această voinţă fuge acum Băsescu care este conştient că nu mai are susţinerea oamenilor.
Boicotul pus la cale de PDL şi încercarea de a opri cetăţenii să se prezinte la urne face ca acest referendum să nu mai fie doar despre demiterea preşedintelui. Este pusă în joc libertatea de exprimare a unei opţiuni electorale. Oamenii, chiar şi cei care îl doresc în continuare preşedinte pe Traian Băsescu, trebuie să conştientizeze că prin absenţa la urne nu se salvează democraţia, aşa cum spune PDL-ul. Cum poate un om politic care a fost Preşedintele României 9 ani şi care se declară democratic, să le ceară susţinătorilor lui să renunţe la dreptul de a îl vota? Avem de-a face cu o atitudine dictactorială pe care Traian Băsescu şi partidul din care face parte trebuie să şi-o asume, aşa cum trebuie să îşi asume şi să îşi justifice legitimitatea dacă rămâne preşedinte pentru că nu se întruneşte cvorumul, în condiţiile în care milioane de votanţi îi vor demiterea.
Indiferent de interesele unui politician sau altul, indiferent de opţiunea avută, cetăţenii trebuie să arate pe 29 iulie că ştiu şi vor să-şi exercite un drept fundamental şi democratic. Fără vot, nu există democraţie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan