VIDEO: Două zile de mitinguri USL pentru demiterea lui Traian Băsescu
Uniunea Social Liberală Alba finalizează în forță campania desfășurată înaintea referendumului pentru demiterea președintelui suspendat Traian Băsescu organizând mitinguri în cele mai importante orașe din județ.
Potrivit președintelui PSD Alba, Ioan Dîrzu, astăzi și mâine sunt programate, de la ora 19.00, întâlniri și marșuri ale membrilor uniunii în Aba Iulia, Cugir, Blaj și Teiuș iar mâine la aceeași oră, în municipiul reședință de județ, se va desfășura un marș de amploare la care este așteptată participarea a peste 1.000 care vor traversa tot orașul, începând din Centrul Vechi (parcarea de la Electrica) și până în Cetate.
Dîrzu a mai spus că în ceea ce privește rezultatul referendumului mesajele din Ardeal sunt optimiste, fapt constatat la mitingul de la Oradea, unde USL Alba a participat cu aproximativ 300 de persoane, oamenii vor merge la vot în număr mare și vor vota ”Da” pentru demiterea președintelui Băsescu.
Liderul social-democrat a precizat că și pe plan local va fi o prezență semnificativă, între 54 și 60 la sută, deși mulți preferă să nu ”se expună” și să declare că nu vor participa la vot.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan