”Un pas înainte pentru fiecare”, proiect în derulare la Grupul Școlar Industrial Jidvei
Proiectul “Un pas înainte pentru fiecare”, realizat cu sprijinul Fundaţiei “Centrul Educaţia 2000+”, în cadrul programului “Parteneriat pentru educaţie! Granturi pentru şcoli aflate în dificultate!”, finanţat de Fundaţia Soros România prin Fondul de Urgenţă desfășurat la Grup Şcolar Industrial Jidvei a ajuns la jumătate.
Demarat în martie 2012 el va continua până în octombrie anul în curs. Valoarea totală a proiectului este de 15.000 lei. Activitățile derulate de către membrii echipei de proiect, învăţătoarele Valeria Bucur, Maria Crişan, Ilze Mathe, Livia Decean şi Adriana Hîrceagă, s-au adresat atât celor 45 de copii din grupul țintă, cât și celorlalți elevi din clasele primare.
”În cele patru luni am încropit un frumos Carnaval al primăverii, am desfășurat activități de tipul Școala după școală, Educație pentru sănătate și de cunoaștere a țării. Ultima a fost și cea mai apreciată de copii pentru că s-a concretizat într-o frumoasă excursie la Târgu Mureș, la Grădina zoologică și în parcul de distracții. Activități similare acestora vom mai desfășura până la finalul proiectului”, precizează Maria Crișan, coordonatorul proiectului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 54 de minute
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii