Astăzi: Celebra formaţie „Roxette” va concerta pe Cluj Arena
Cluj-Napoca este împânzit efectiv de fanii „Roxette”. Astăzi, 19 iulie 2012, peste 20.000 de fani ai formaţiei „Roxette” din România, Italia, Ungaria sau Germania aşteaptă cu sufletul la gură supergmegaconcertul formaţiei Roxette. Per Gessle şi Marie Fredriksson au ajuns azi noapte la Cluj-Napoca, imediat după miezul nopţii şi vor concerta în această seară pe Cluj Arena. Aceştia au fost întâmpinaţi la aeroport de sute de fani nerăbdători, care purtau tricouri imprimate cu „Roxette”, aveau cadouri pentru aceştia şi fredonau piesele lor.
Printre pretenţiile artiştilor, pentru concertul de pe Cluj Arena, potrivit organizatorilor, s-au numărat: meniu ardelenesc, bere şi vin roşu autohton, flori, lumânări parfumate, dar şi cărţi despre istoria şi arhitectura Clujului.
„Sunt nişte oameni care se implică foarte mult când vin într-un loc nou. Ei vor să cunoască locul. De aceea, au cerut un meniu ardelenesc, au vrut să cunoască bucătăria tradiţională. Şi la Bucureşti când au cântat, au cerut meniul local şi au mâncat sărmăluţe. Pe lângă asta, au vrut cărţi despre arhitectura şi istoria Clujului şi a Transilvaniei şi tot felul de informaţii culturale. Doar Sting ne-a mai cerut astfel de informaţii. Chiar îi interesează unde merg, nu sunt genul de artişti care vin şi a doua zi pleacă fără să ştie unde au cântat”, a declarat Laura Coroianu, CEO Emagic, organizatorul concertului.
Au fost epuizate biletele la peluză şi la sectoarele VIP şi Golden Circle. Însă, mai este loc la Tribuna Inel 1 şi Tribuna Inel 2. Astăzi, biletele mai pot fi achiziţionate doar de la cele două puncte de vânzare ale stadionului: lângă porţile 3 şi 4 (Peluza 2 Nord), respectiv lângă porţile 9 si 10 (Peluza 1 Sud, vis-a-vis de Hotel Sport).
Porţile stadionului clujean se vor deschide imediat după ora 17:00, iar cei de la Les Elephants Bizarres vor urca pe scenă în jurul orei 19:00, urmaţi la 20:00 de Grimus, după care pe scena vor urca membrii Roxette.
Ordinea şi liniştea publică vor fi asigurate de aproape 300 de jandarmi, poliţişti şi poliţişti locali, traficul rutier în zona stadionului urmând să fie restricţionat pe anumite străzi.
Roxette este una dintre cele mai îndrăgite trupe de pop-rock , cu o activitate de aproape 25 de ani. În aceşti 25 de ani au lansat 39 de single-uri şi 42 de videoclipuri, 8 albume de studio, 8 DVD-uri, 9 compilaţii, iar discurile au fost vândute în peste 75 de milioane de copii în întreaga lume. Piese precum “It must have been love“, “Listen to your heart” sau “Sleeping in my car” sunt piese care încă se află în playlist-urile radiourilor din întreaga lume.
Grăbiţi-vă, încă mai aveţi timp!!!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan