ASTĂZI: Se afișează rezultatele la Bacalaureat. Află primul ce notă ai luat!
La avizierele liceelor unde absolvenții au susținut probele și pe site-ul edu.ro se vor afișa astăzi notele obținute de elevi la examenele din sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului din acest an.
Potrivit calendarului de BAC 2012, luni vor fi depuse contestațiile (între orele 8.00 – 12.00), iar pe 13 iulie vor fi afișate rezultatele finale.
În Alba, la examenul scris din această sesiune s-au prezentat 2.944 de candidați la proba scrisă de limba și literatura română, 101 la proba de limbă maternă (maghiară), la proba obligatorie a profilului au particiăat 3.193 de candidați iar la proba la alegere a profilului și specializării s-au prezentat 2.996 de candidați. Procentul de absenți a fost de aproximativ 5% din numărul candidaților înscriși iar 3 elevi au fost eliminați pentru tentativă de fraudă.
Toate liceele în care s-a organizat examenul au fost dotate cu camere de supraveghere, după cum au precizat reprezentanții IȘJ Alba.
Anul trecut, promovabilitatea primei sesiuni a examenului de bacalaureat la nivelul județului Alba a fost de 38,4%, iar la nivel național a fost de 44,47% înainte de depunerea contestațiilor.
*Cei care au ratat examenul din această sesiune mai au o șansă la ”Bac-ul din toamnă”. Iată calendarul sesiunii august – septembrie:
16-20 iulie 2012: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen
20-21 august 2012: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
20-22 august 2012: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
21-22 august 2012: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internaționala – proba C
23-24 august 2012: Evaluarea competențelor digitale – proba D
27 august 2012: Proba scrisă la limba și literatura română
28 august 2012: Proba scrisă la limba și literatura maternă
29 august 2012: Proba scrisă, obligatorie, a profilului
31 august 2012: Proba scrisă, la alegere, a profilului și specializării
2 septembrie 2012: Afișarea rezultatelor și depunerea contestațiilor 3-4 septembrie 2012: Rezolvarea contestațiilor
5 septembrie 2012: Afișarea rezultatelor finale
Rămâi pe ziarulunirea.ro ca să afli primul ce notă ai luat la BAC!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum o oră
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii