Topul mediilor la nivel judeţean al absolvenţilor claselor a VIII-a. Vezi pe ce loc te afli în clasament!
Pe site-ul oficial al Inspectoratului Şcolar al Judeţului Alba a fost publicată lista cuprinzând ierarhia la nivel judeţean a absolvenţilor claselor a VIII-a. Aşa după cum se observă, topul mediilor este deschis în această ierarhie de 2 eleve cu 10 „pe linie” de la Colegiul Naţional Lucian Blaga din Sebeş, urmate de alţi 21 de elevi cu media peste 9.90. Ultima medie de admitere este 3,55 cu care „se mândreşte” un elev de la Şcoala Generală din Mihalţ. La Evaluarea Naţională are 1 „pe linie”, iar media celor patru ani de gimnaziu este 6,11.
Cei 2.912 care au susţinut evaluarea naţională în acest an se pot înscrie la admiterea în licee începând de joi, 5 iulie. Până în 8 iulie 2012, elevii împreună cu părinţii lor vor completa opţiunile în fişele de înscriere, asistaţi de diriginţi. Elevii vor afla unde vor studia în următorii patru ani în 14 iulie, când va avea loc repartizarea computerizată. Potrivit calendarului stabilit de către Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, duminică, 15 iulie, vor fi afişate în unităţile de învăţământ listele cu elevii repartizaţi.
Vezi aici pe ce loc te afli în clasamentul judeţean.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Reduceri de 20% pentru călătoriile cu trenul în mai multe ţări europene: Anunțul CFR Călători
Reduceri de 20% pentru călătoriile cu trenul în mai multe ţări europene: Anunțul CFR Călători CFR Călători a anunțat joi că se acordă reduceri de 20% în perioada 4 – 18 iulie celor care cumpără Interrail Global Pass sau One Country Pass, abonamente pentru călătorii cu trenul în ţările europene, cu valabilitate începând din 1 […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
30 iunie – Ziua Învățătorului, o sărbătoare a recunoștinței față de dascăli. De ce a fost aleasă această dată și ce semnificație avea
-
Actualitateacum o zi
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Ştirea zileiacum 4 zile
Cine sunt moții, numiți de Ioan Slavici: „Cea mai nobilă parte a poporului român”. Originile mândrilor locuitori ai Munților Apuseni
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
30 iunie: Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț. Soborul celor 12 Apostoli