Primăria Cugir dă startul Campaniei de primăvară „Şi mie îmi pasă de oraşul meu”
La fiecare început de primăvară, administraţia locală a oraşului Cugir îşi propune să implice întreaga comunitate într-un demers comun de igienizare a localităţii. Este vorba despre a patra ediţie a Campaniei de curăţenie de primăvară organizată de Primăria şi Consiliul Local Cugir în perioada 28 martie – 22 aprilie, sub sloganul deja cunoscut „Şi mie îmi pasă de oraşul meu”. „Prin intermediul campaniei intenţionăm nu doar să igienizăm localitatea, ci să promovăm şi să dezvoltăm o atitudine sănătoasă şi corectă faţă de locul în care trăim. Cu acest prilej fac apel la fiecare locuitor să se alăture demersului nostru şi să conştientizeze importanţa efortului personal de a face curăţenie în faţa proprietăţii sale sau a blocurilor în care locuiesc”, a declarat edilul şef al Cugirului, Adrian Teban.
Primăria a stabilit un program al acţiunilor în care se regăseşte fiecare zonă a oraşului şi care presupune lucrări de igienizare a domeniului public, precum şi plantări de puieţi, seminţe de iarbă, arbuşti ornamentali şi flori în spaţiile verzi. Trebuie spus că pe toată perioada campaniei, primăria va asigura transportul deşeurilor vegetale rezultate şi va monitoriza buna desfăşurare a acţiunii.
Pentru eficientizarea campaniei, primăria a realizat parteneriate cu şcolile, bisericile, asociaţiile nonguvernamentale, asociaţiile de proprietari şi agenţii economici, care, pe lângă curăţenia în incinta obiectivelor proprii, vor igieniza şi alte locuri din oraş, cu sprijinul primăriei.
Edilul şef al Cugirului, Adrian Teban are convingerea că şi în acest an campania de curăţenie „Şi mie îmi pasă de oraşul meu” se va bucura de aceeaşi susţinere din partea cetăţenilor, precizând faptul că, prin implicarea unui număr cât mai mare de cugireni va creşte gradul de responsabilitate al acestora. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Societate
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!”
FOTO ȘTIREA TA | Pericol de accidente rutiere pe drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din Alba: „Atenție!” Drumul județean 750C, ce traversează comuna Ponor din județul Alba, este înzăpezit și plin de gheață. Un pericol pentru participanții la traficul rutier, se arată într-un avertisment public lansat pe „Comuna Ponor, județul Alba”. Citește și: […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918